Pixie-Bob, companion pe placul celor mici

Pisica din rasa Pixie-Bob, deși cu un aspect sălbatic, este sociabilă, afectuoasă și adoră să interacționeze cu membrii familiei, dovedindu-se un companion preferat de copii.Această rasă, de origine americană, fost realizată de Carol Ann Brewer, potrivit informațiilor de pe site-ul tica.org/cat-breeds, preluate de Agerpres.Pixie-Bob are un corp musculos, un bot mare, iar ochii mari, distanțați, pot avea culoarea aurie, maro sau verzi. Au smocuri de păr în vârful urechilor. Picioarele acestei pisici sunt mari și puternice și dispun de mai multe degete (pisici polidactile). O pisică normală are cinci degete la lăbuțele din față și patru degete la lăbuțele din spate. Pixie-Bob poate avea însă șapte degete la o lăbuță. Coada este scurtă având până la 10 cm.Blana poate fi scurtă sau lungă, deasă și moale. Coloristica cuprinde toate nuanțele de maro cu pete tigrate, marcaje de rimel la colțul exterior al ochiului, în partea de jos.Masculul poate atinge greutatea între 7 și 10 kg, femela este mai mică ajungând până la 8-9 kg.Majoritatea pisicilor ce aparțin acestei rase sunt calme, blânde mai ales cu copiii și, de obicei, se înțeleg și cu celelalte animale de companie. Este un companion recomandat și pentru persoanele mai vârstnice.Sunt foarte inteligente, curioase și active, dar nu hiperactive, potrivit site-ului www.animalutul.ro. Poate fi dresată pentru a merge în lesă. În comportamentul lor sunt remarcate și numeroase caracteristici specifice câinilor, precum întâmpinarea stăpânul când sosește acasă, îngroparea alimentelor necunoscute, joaca în apă, furatul și acapararea unor obiecte mici (în special obiecte strălucitoare).Pixie-Bob necesită o periere o dată pe săptămână, pentru a îndepărta părul mort și pentru a-și păstra blana strălucitoare și sănătoasă. Unghiile trebuie tăiate regulat, de două ori pe săptămână. Este indicată perierea dinților frecvent și curățarea urechilor săptămânal.În general este o rasă sănătoasă, nu este predispusă la multe dintre bolile pe care le fac alte pisici cunoscute, potrivit site-ului cats.petbreeds.com. Unele pisici Pixie-Bob au anumite reacții adverse la vaccinare, astfel cei care doresc să adopte o pisică din această rasă este indicat să discute înainte cu un veterinar.Speranța de viață la pisicile din rasa Pixie-Bob este între 13 și 16 ani.

Recent Posts

Marley, pisica anului 2024. Sprijinul emoțional al fameilor traficate: „este un exemplu minunat al puterii iubirii”

Marley, pisica anului 2024,  despre care se spune că  are „darul incredibil al empatiei” ajută…

6 ore ago

Picki, îngerul salvator care și-a salvat stăpânul cu deficiențe de auz în urma potopului din Galați

Povestea lui Ionuț din județul Galați, salvat din calea viiturilor de cățelul său Picki, este…

7 ore ago

Misiune deosebită pompierilor: cățel salvat de sub dărmături într-o zonă inundată din Galați

Cățel salvat de sub dărmături. În satul Slobozia Conachi, afectat grav de inundații, pompierii din…

8 ore ago

Parteneriat între două mari companii: împreună pentru promovarea responsabilității față de animale

 Organizația Eduxanima și Fressnapf România au format un parteneriat strategic pentru a promova protecția și…

9 ore ago

Blondul din Berceni, motanul care se plimbă pe la geamurile bucureștenilor din cartier

Povestea Blondului din Berceni, un motănel fără adăpost, a captat atenția comunității online din București.…

10 ore ago

Caz cutremurător / Acuzații deosebit de grave aduse unor doi copii din Prahva, de 13 și 15 ani: suspectați că au ucis cu cruzime patru pui de câine.

Tragedia  s-a petrecut într-o localitate din județul Prahova, unde doi copii, cu vârste de 13…

11 ore ago

Parteneri