Lumea animalelor

Plajele din Tasmania s-au transformat în cimitire. Sute de animale marine au murit doar într-o zi

Plajele din Tasmania s-au transformat în cimitire după ce sute de balene au fost găsite eșuate doar într-o singură zi. Potrivit unei declarații a oficialilor locali, se precizează că doar jumătate dintre ele par să fie încă în viață.

Alte 14 balene au fost găsite moarte după ce au eşuat pe o plajă din insula King, situată la nord de Tasmania. „Aproximativ 230 de balene au eşuat în apropiere de portul Macquarie”, a anunţat Ministerul pentru Resurse Naturale şi Mediu din statul australian Tasmania.

„Se pare că doar jumătate dintre aceste animale sunt în viaţă”, au transmis oficialii australieni, potrivit ziarulevenimentul.ro.

Imagini filmate din aparate de zbor arată un peisaj demoralizant, sumbru,  în care plajele sunt pline de balene eșuate. Autoritățile australiene au anunțat că mai mulți specialiști în conservarea vieții marine, precum și o echipă dotată cu instrumente necesare salvării cetaceelor, s-au deplasat spre acea zonă.

Totodată, biologii și medicii veterinari din Australia s-au mobilizat miercuri pentru a afla care au fost motivele care au dus la eșuarea a 14 cașaloți găsiți morți pe una dintre plajele Insulei King, situată la nord de insula australiană Tasmania, la începutul acestei săptămâni.

Experţii din cadrul Agenţiei de conservare a naturii din Tasmania au mers să facă o anchetă

Deocamdată, în urma verificărilor, nu se cunoaște cauza deceselor acestor animale marine, întrucât nu a fost descoperit niciun cașalot în apele din jurul insulei King.

Biologul Kris Carlyon, de la Agenția de conservare a naturii din Tasmania, a declarat pentru ziarul local Mercury că există posibilitatea să fie vorba doar de „un simplu ghinion”.

„Este motivul cel mai frecvent întâlnit în cazul unor eşuări în masă. Este posibil ca animalele să fi căutat hrană în apropierea unui ţărm (…) şi poate că au fost prinse de reflux. Aceasta este, pentru moment, teoria avută în vedere”, a detaliat Kris Carlyon, citat de Agerpres.

Cel mai plauzibil, cașaloții au eșuat duminică și au fost descoperiti luni, a specificat el.

Plajele din Tasmania s-au transformat în cimitire nu doar anul acesta, ci și în 2020, când Tasmania s-a confruntat cu o problemă și mai gravă decât aceasta, întrucât 470 de balene au rămas blocate pe o plajă din vestul acestui stat australian, iar numărul balenelor-pilot moarte s-a ridicat la 300, în pofida tuturor eforturilor de salvare mobilizate atunci.

Motivul pentru care aceste animale marine eșuează pe țărm a rămas un mister

Motivele pot fi diverse, iar unele dintre aceste incidente ar putea fi provocate de către oameni. O parte dintre experți sunt de părere că balenele-pilot eșuate în 2020 s-ar fi rătăcit după ce s-au hrănit în apropierea țărmului sau după ce au urmat una sau două balene dezorientate.

Acest tip de balene sunt animale foarte sociabile și astfel, pot să îi urmeze pe membrii din grupul lor care s-au rătăcit, ajungând la rândul lor în situații foarte primejdioase.

 

Recent Posts

Fiecare semn astrologic are propriul animal spiritual – află care este al tău

Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…

o oră ago

Zonkey, animalul hibrid care are o mamă măgăruș și un tată zebră

Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…

2 ore ago

Câinii pot simți furtunile sau schimbările meteorologice?

Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…

3 ore ago

„Tramvaiul Responsabilității” din Iași: un proiect unic în țară dedicat animalelor de companie

Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…

4 ore ago

Afecțiuni la care sunt expuși câinii și pisicile pe timp de iarnă

Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…

5 ore ago

De ce sunt pisicile atât de obsedate de indicatoarele laser?

Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…

6 ore ago

Parteneri