Plimbarea zilnică a unui bătrân împreună cu câinele său loial! O viață petrecută împreună.
Totul a fost surprins prin intermediul unui videoclip emoționant!
Distribuit pe YouTube, videoclipul care înfăţişează un bătrân şi un căţeluş în vârstă mergând împreună, reușit să impresioneze pe toată lumea! Bărbatul în vârstă de 80 de ani și câinele loial ajuns la impresionanta vârstă de 15 ani, se plimbă împreună, fără să se grăbească, o nouă dovadă a relației speciale dintre oameni și animale.
„Sunt sigur că cei doi, după ce vor muri, se vor întâlni din nou”, a scris utilizatorul de internet şi autorul videoclipului.
Legătura impresionantă dintre stăpân şi câine demonstrează încă o dată nivelul de loialitate care poate fi dezvoltat între un om şi un animal.
„De aceea se spune că cel mai bun prieten al omului este câinele. Şi există suficiente motive pentru a demonstra acest lucru”, a mai adăugat Manuel.
Indiferent de vârstă, singurătatea ne afectează într-o măsură extrem de mare, însă cei doi prieteni își duc zilele împreună, fiind fericiți că se au unul pe altul, tot ceea ce contează mai mult.
Câinii le rămân loiali celor care le arată dragoste şi grijă pe tot parcursul vieţii.
Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…
Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…
Ai animale de companie și locuiești la bloc? Legislația privind animalele de companie în apartamente…
Stephen Huneck, un artist american pasionat de câini și de sculptură, a creat un loc…
În Japonia, relația specială dintre oameni și câinii robotici evidențiază o tendință unică, rezultată atât…
Un pui mumificat din era glaciară din Siberia este prima mumie cunoscută a unei pisici…