Poliția de frontieră a salvat 17 pisici de rasă! Felinele urmau să fie vândute ilegal.
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost reținut pentru trafic ilegal cu pisici de rasă!
Evenimentul s-a petrecut în Republica Moldova, în apropierea traseului de tranzit Odesa-Reni, acolo unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost surprins cu trei cutii în care se aflau 17 feline de rasă. Individul a fost reținut pentru trafic ilegal de pisici:
„Am identificat pe direcția Palanca – Udobnoe prezența unui străin, prin intermediul sistemului fix de supraveghere. Fiindu-i monitorizate acțiunile s-a observat că, la un moment dat, s-a apropiat un mijloc de transport din care a preluat trei cutii. Imediat, informația a fost transmisă patrulei mobile a SPF Tudora care se afla în misiune de serviciu pe sectorul de responsabilitate”, au declarat polițiștii de frontieră.
Poliția de frontieră a trimis pisicile la un adăpost de animale!
Se pare că bărbatul are domiciliul în regiunea transnistreană, iar pisicile provin de la fratele său, care i-a încredințat cele 17 suflete pentru a le vinde la negru.
Potrivit tv8.md, în acest caz a fost întocmit proces verbal, iar pentru cercetarea tuturor circumstanțelor, materialul și pisicile au fost remise după competență angajaților Biroului Vamal Centru.
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…
Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…
Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…
Ai animale de companie și locuiești la bloc? Legislația privind animalele de companie în apartamente…
Stephen Huneck, un artist american pasionat de câini și de sculptură, a creat un loc…