Poveste demnă de Hollywood. Cleo, o femelă labrador în vârstă de patru ani, a fugit din noua casă în care se mutaseră stăpânii ei. Patrupedul a plecat spre vechea locuinţă, însă distanţa între cele două case, situate în oraşe diferite, este de aproape 100 de kilometri.
Pentru că ea „înseamnă totul” pentru stăpânii ei, Cleo a dfost căutată de ei aproximativ doi ani, timp în care aceștia au făcut tot posibilul să o găsească.
Cățelușa a fost găsită de Colton Michael și de soția acestuia în curtea casei lor.
„Soţia a coborât din maşină şi a întrebat: de unde a apărut câinele acesta?”
Colton Michael spune că: “nu ne-a lăsat să ne apropiem de ea.”
Spre norocul ei, cățelușa avea implantat microcip, ceea ce a ajutat să-i fie descoperită identitatea.
Colton Michael: “Brittany mi-a zis că stăpânii ei sunt cei care au locuit aici înainte.”
Foştii proprietari au pus anunțuri inclusiv pe o renumită pagină de socializare, anunțând dispariția animalului lor de companie. Și nu le-a venit să creadă când au aflat că labradorul ajunsese la vechea lor casă, potrivit Pro TV.
Proprietarul câinelui: “Este cea mai ciudată poveste, serios. Ea înseamnă totul pentru noi.”
Colton Michael: “E ceva de mers, pentru oricine.”
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…