Din cuprinsul articolului
Povestea cățelușei Maia. Aceasta a dispărut pe aeroportul Hartsfield-Jackson din Atlanta, SUA, și a reapărut după trei săptămâni mai târziu. Povestea a făcut înconjurul lumii cu ajutorul jurnaliștilor de la CNN.
Câinele în vârstă de 6 ani va fi în curând în siguranță acasă, alături de stăpâna sa Paula Rodriguez.
Povestea cățelușei Maia a început pe 18 august, când ea și tsăpâna sa Paula Rodriguez au părăsit țara lor de origine, Republica Dominicană, pentru o vacanță de două săptămâni în California.
La sosirea zborului lor cu compania Delta în Atlanta pentru o escală, patrula de frontieră i-a spus Paulei Rodriguez că viza sa de turist nu era valabilă.
Autoritățile au anulat viza și au informat-o că va trebui să se întoarcă în Punta Cana. Următorul zbor era însă abia a doua zi.
A dispărut în cel mai aglomerat aeroport din lume
Din cauza faptului că a fost considerată o infracțiune, Rodriguez a fost nevoită să petreacă noaptea într-un centru de detenție, fără cățelusa sa.
„Au chemat un agent Delta, care mi-a luat-o pe Maia”, a declarat Rodriguez pentru CNN. Femeia a presupus că își va vedea câinele în momentul zborului spre casă, dar când a ajuns la poarta îmbarcare pentru zi buna,orul de întoarcere, Maia nu era acolo. Neputând să rămână în SUA mai mult de 24 de ore din cauza vizei anulate, stăpâna câinelui nu a avut de ales decât să se îmbarce în avion. Animăluțul a suferit un atac de panică în timpul zborului din cauza experienței de a-și pierde animalul de companie.
Două zile mai târziu, un reprezentant al companiei aeriene Delta a luat legătura cu Paula Rodriguez și a informat-o că Maia se afla inițial într-o cușcă în drum spre un avion. În momentul în care personalul a deschis ușa și cățelușa a scăpat pe pistă, de unde a fugit. Nimeni nu știa la acel moment unde se afla animalul de companie. Potrivit CNN, Hartsfield-Jackson este cel mai aglomerat aeroport din lume.
Povestea cățelușei Maia s-a sfârșit cu bine
Au trecut trei săptămâni lungi. În cele din urmă, sâmbătă, echipa de operațiuni de la aeroport a descoperit-o pe Maia. Cățelușa se ascundea lângă instalațiile de marfă din partea de nord.
„Obosită, dar aparent sănătoasă, a fost transportată la un veterinar. Aceasta așteaptă să se întoarcă acasă în curând”. Aceasta a fost declarația făcută de oficialii aeroportului, citați de dogtime.