Povestea celei mai mari ”măgării” din Europa de Est! Se întâmplă la Cernavodă și românii habar nu au de ea

Povestea celei mai mari ”măgării” din Europa de Est!  Au fost exploataţi, schingiuiţi, înfometaţi şi abandonaţi. Acum au ajuns în paradisul măgarilor. Aici tot ceea ce trebuie să facă este să fie fericiţi. Sunt nişte măgari!Se bulucesc în jurul tău precum copiii în jurul lui Moş Crăciun. Dacă nu eşti atent, te buzunăresc mai ceva ca şuţii din tramvaiul 41. Atât doar că nu caută bani, ci mere sau morcovi. Mor de curioşi ce sunt. Cel mai mult le place să-i scarpini între urechile clăpăuge. Trebuie, însă, să fii atent, că dacă te-au călcat pe bombeu, din neatenţie, ghips scrie pe tine. Sunt, în total, 58 de suflete, împărţite pe grupe de vârstă: tineretul, adulţii şi seniorii. Mai nou, printre ei apărut şi un bebeluş de numai şapte luni. Încă suge de la mă-sa şi e drăgălaş ca un bibelou. Cei mai mulţi au avut o viaţă grea. Au fost slugăriţi, bătuţi, subnutriţi sau abandonaţi. Dar din momentul în care au pus copita în padocurile de lângă satul Cochirleni, la trei kilometri şi jumătate, pe mâna dreaptă, cum te dai jos de pe Autostrada Soarelui, la Cernavodă, soarta li s-a schimbat definitiv. În „Sanctuarul Măgarilor”, singurul azil măgăresc din Europa de Est, niciun măgar nu mai are voie să muncească. O măgărie în toată regula!Preţul unei bătrâneţi măgăreşti fără grijiPetre Varga are 50 de ani şi e mai-marele îngrijitorilor de la Cochirleni. Se scarpină sub bască: „Acum şase ani aveam 58, acum tot 58. Ba, nu! S-a mai mărit efectivul, că mai avem doi, la Brădet, lângă Braşov, unde fac onoterapie, cu copiii…”. Păi, nu s-au mai înmulţit între ei? Nea Petrică râde cu gura până la urechi: „Nu! Că masculii sunt castraţi!”. Asta e prima regulă a măgăriei de lângă Cernavodă. „Băieţii”, când sunt aduşi, îşi lasă fuduliiile la poartă…Până anul trecut, când a plecat în raiul măgarilor, decanul de vârstă al comunităţii a fost Rigoletto, un fost măgar de circ care avea spre patru decenii. Acum două „babe”: Nechita şi Gilda sunt veteranele „sanctuarului”.„Gilda a fost găsită chiar în oraş, la Constanţa, lângă CET, iar pe Nechita am găsit-o aici pe câmp, la Rasova. Era abadonată şi lihnită de foame”, povesteşte grăjdarul. Cam asta e povestea majorităţii măgarilor din azilul constănţean. Proprietarii lor i-au abandonat iarna, că îi costa prea scump mâncarea pentru ei. Dacă primăvara îi mai găseau, îi luau înapoi la muncă silnică. Apă, paie şi bătaie… Dacă nu, cumpărau altul, că sunt tare ieftini. Un catâr voinic nu sare de 200 de lei.Prietenie între asiniToată herghelia de măgari are parte de două mese pe zi, iar meniul e compus din fân, lucernă sau borceag – un amestec de ovăz şi mazăre. „Morcovi şi mere nu prea le mai dăm din mână, că s-au învăţat şi te apucă de deşte”, explică nea Petrică. „Poate doar ca recompensă, dacă stau cuminţi când le curăţăm copitele, mai primesc şi mere”, îl completează Raul Tuşer, unul din cei doi veterinari care au grijă de „pensionarii” de la Cochirleni. Medicul, de 39 de ani, a ales măgarii în dauna animalelor de companie. I s-a de pisicuţe, papagali şi hamsteri: „Prefer caii, câinii şi, mai ales, măgarii… De ce? Pentru că sunt diferiţi. Sunt inteligenţi şi sociabili! Ei leagă prietenii între ei indiferent de sex sau vârstă. Suferă dacă unul moare sau sunt despărţiţi”. Excepţie a făcut Rigoletto, răposatul măgar de circ. „El a fost un singuratic, un introvertit… Bine, era şi mai în vârstă”, îl comemorează Petre Varga pe bietul asin. Acum, cea mai trainică amiciţie o au două măgăriţe. Miruna şi Nicole au cam 15 ani amândouă şi toată ziua se giugiulesc.Povestea mezinului AndrewDoctoriţa veterinară Roxana Bratu are 32 de ani şi e şefa aşezământului de şapte ani. Îi cunoaşte pe toţi şi măgarii o recunosc de stăpână. „Leagă prietenii foarte strânse. Au fost momente când trebuia să tratez un măgăruş, pe Lee, şi nu am putut până nu i-am adus prietenul, pe Frantz, lângă el”, se înduioşează doctoriţa. Mezinul adăpostului e Andrew, fătat pe 8 august 2016. Când au adus-o pe Cătălina, maică-sa, o măgăriţă de 15 ani, aceasta era gestantă: „A fost salvată de o doamnă din Constanţa. Era la nişte ţigani care o băteau. A adus-o aici…”. Colegul Raul pune degetul pe rană: „A cumpărat-o. Le-a dat ţiganilor o sută de lei…”. Cei doi spun că doctrina aşezământului interzice cumpărarea sau vinderea de animale. La fel, nici reproducerea nu e permisă decât în cazuri extreme.Mănâncă tot, în afară de oţetari, care-s amariTainul măgarilor se respectă cu sfinţenie. Dar, pe lângă cele două mese copioase zilnice sunt şi recompense. „În special pentru un comportament pozitiv. De exemplu, dacă sunt cuminţi la curăţatul copitelor primesc un măr sau un morcov”, se distrează doctoriţa. Altfel, în padocurile lor, măgarii au ras tot. E deşert. „Mănâncă şi rod absolute orice, cu excepţia oţetarilor, nişte copăcei care nu-s pe gustul lor, că-s amari. Da’ şi pe ăştia îi atacă, toamna, când cade bruma. Atunci le plac frunzele lor”, intră nea Petrică în dieta măgăruşilor în timp ce râneşte la o roabă de bălegar. Cu umor, ca în bancul cu ţiganul care se plângea că i-a murit măgarul tocmai când îl învăţase să nu mai mănânce, se plânge: „O să-i învăţ să nu mai mănânce, să nu se mai balege!”. Produsul finit al măgarilor se depozitează şi este oferit în dar oricui îl vrea. E „marfă” de cea mai bună calitate.CITEȘTE CONTINUAREA AICI