Povestea lui Gito, puiul de urangutan, abandonat pe cand avea aproximativ trei luni, intr-o cutie de carton, in soare a fost readusa in atentia iubitorilor de animale, de CNN, pentru a arata revenirea spectaculoasa a micutului…Puiul fusese gasit intr-o padure din Borneo si arata ca si cum ar fi aproape mumificat….https://www.youtube.com/watch?v=NRqNtIULmf4Salvatorii lui credeau, atunci cand l-au gasit, ca era deja mort, pentru ca puiul statea nemiscat, cu mainile incrucisate pe piept. Chiar si cei mai „caliti” membri ai echipei Internationale de Salvare a Animalelor (IAR) au fost socati de starea in care se afla micul mamifer.Urangutanul avea nevoie de ingrijiri medicale urgente cand a fost gasit. Acesta nu mai avea par, iar pielea lui devenise gri. Puiul, numit ulterior Gito, a fost imediat transportat la cel mai apropiat centru medical, unde il astepta, pregatita, echipa de medici. Drumul a durat nu mai putin de noua ore, insa, din fericire, micutul urangutan a supravietuit indelungatei calatorii.Se pare ca Gito ar fi fost cumparat pentru mai putin de 30 de euro de la un barbat care i-ar fi ucis mama. Cumparatorul l-a tinut intr-o cutie de carton, care era imbibata in urina atunci cand a fost gasita de salvatori. Starea lui era critica, era deshidratat si infometat pentru ca stapanul lui ii hranise exclusiv cu lapte condensat. Mai mult, micutul avea mainile si picioarele intepenite, avea febra, diaree si suferea de o boala de piele contagioasa care ii cauza mancarimi crunte.Doctorii au inceput sa-i administreze tramentul corespunzator imediat, reusind sa-l aduca pe Gito intr-o stare semnificativ mai buna: „Gito este pe maini bune acum si primeste tratament si ingrijire din partea expertilor de la centrul nostru din Ketapang. Din pacate, mai sunt multi ca el, avand nevoie disperata de ajutorul nostru. Incendiile forestiere din Ketapang Regency au dus la o cresterea numarului de pui de urangutani care sunt capturati. Aceste animalute neajutorate pot si vor fi salvate – dar avem nevoie urgenta de fonduri monetare pentru munca noastra. Publicul a reactionat in mod magnific la inceputul acestui an cand l-am salvat pe Budi, puiul de urangutan, si ma rog pentru aceeasi reactie generoasa atunci cand oamenii vor vedea starea nefericita in care se afla micul Gito si cand ii vor citi povestea”, declara Alan Knight, directorul executiv al IAR.