Din cuprinsul articolului
Povestea lui Lunah. Un micuț motan s-a adăpostit sub o mașină parcată pe o străduță în Montreal, Canada. A stat ascuns până când una din persoanele care locuia pe acea stradă a observat-o. Acum, pisicuța, care a fost salvată, este cel mai prietenos animal de pe stradă.
Povestea lui Lunah: Ascuns sub aripa mașinii
Toamna aceasta, un locuitor din Montreal a descoperit un motan care se agățase de roata unei mașini parcate cu toată puterea sa. Era singur, ascuns sub aripă, mieunând necontenit, toată dimineața.
Omul a încercat să ajute motanul, dar când s-a apropiat de el, micuțul a fugit imediat sub mașină, cu coada între picioare.
După ce au încercat în diverse felui să-l recupereze, fără succes, salvatorul a cerut ajutorul unui prieten. Joanie a primit apelul de ajutor și a intrat în acțiune. A venit cu o cușcă de pisici, umplută cu multe gustări mirositoare ca momeală și a plasat-o lângă roata mașinii.
Motanul era atât de flămând că nu a putut rezista mâncării. Și-a adunat curajul de a părăsi ascunzișul și s-a strecurat în cușcă. Când ușa s-a închis cu siguranță în spatele motanului, Joanie și vecinul său au respirat ușurați.
Cei doi au căutat în zonă, dar nu au găsit urme ale mamei motanului sau ale altor pui. Pisicuța s-a liniștit când a dat cu nasul de hrană și teama și disperarea ei au dispărut.
A primit îngrijire și dragoste
A dat gata mâncarea și și-a umplut burtica la maximum în timp ce era transportată la un adăpost de pisici, Chatons Orphelins Montreal.
„Motanul a primit numele de Lunah și avea aproximativ șase săptămâni”, a împărtășit una din asistentele de la adăpost. „Avea gingiile rănite în partea din față a gurii și a fost dusă la veterinar imediat”, a mai precizat aceasta.
Povestea lui Lunah: Nu mai era speriată când primea îngrijire
O familie adoptivă a primit-o, astfel încât să poată să se vindece într-un mediu confortabil, plin de dragoste. După fiecare masă, caută alinare în compania oamenilor. Și le arăta recunoștința printr-o simfonie de miorlăituri și tors.
În doar o săptămână, Lunah s-a recuperat complet, iar personalitatea ei strălucește cu adevărat.
„Își dorește imediat să fie prietenă cu toată lumea (inclusiv cu alte pisici) din casă. Este plină de energie și vrea să fie înconjurată de oamenii ei sau de alte pisici tot timpul”, au declarat noii stăpâni.
Acum se cațără pe oameni
Lunah iubește să se joace și găsește bucurie în cele mai simple lucruri. „Îi place să alerge și poate să se joace ore în șir. Pentru ca apoi să adoarmă brusc în timpul jocului”, au explicat noii stăpâni.
Este o pisică sociabilă și se ține după oameni. Este curioasă, foarte sociabilă și nu se sfiește să-și exprime „nevoile”.
„Iubește compania și toarce instantaneu când începeți să o mângâiați sau să o îmbrățișați”, au mai spus stăpânii motănelului.
Lunah insistă să împartă momentele de culcare cu oamenii, agățându-se de ei în fiecare noapte. „Când ne uităm la televizor, vine și se așează pe pieptul sau gâtul nostru, astfel încât să poată adormi pe noi. Ține boticul întins și chiar încearcă să ne lingă. Dacă vrea atenție, ne caută. Știe cum să-și facă auzită cerințele cu micile sale mieunături dulci”, au mai povestit stăpânii.
Acum, Lunah trăiește cea mai bună viață, primește îmbrățișări la cerere, adoarme oriunde îi place, fără să-și mai facă griji când apar oamenii, conform lovemeow.com.