Povestea lui „Moșulică” | Atunci când prietenul necuvântător este pe moarte

  Autor: Mihnea-Petru Pârvumihnea.parvu@evz.ro “Ce face băiatu’ lu’ tata? Grasule! Ce ai tu, aici, goguță? Aoleo! O tumoră cutanată… Posibil cu metastaze… Trebuie să-l operăm! Să se liniștească puțin și îl băgăm în sală…”, sună implacabil verdictul medicului. Pe masa de consultații, pacientul e zburlit tot și ochii, ca două mărgeluțe, sunt măriți de spaimă. Habar n-are ce i se întâmplă. Alături, pe un scaun, “aparținătorul” său își face cruce: “Ce șanse are doctore?”. “Fifty-Fifty… Problema e dacă iese din anestezie”, e sincer chirurgul. Bolnavul are 945 de grame. Nici măcar un kil. Pe spate i-a tot crescut o gâlmă, până ajuns cât o minge de ping-pong. Blănița cu părul lung i-a mascat-o și mititelul n-avea vorbe să spună că-l doare. Il cheamă Moșulică și are patru ani și două luni. Purcelușii de Guineea trăiesc în jur de șapte ani. Dacă ar fi om ar avea vreo 43 de ani. Exact cât are stăpânul lui.

Găina de companie și ursoaica

Șeful clincii veterinare Salvavet, de pe strada Ilioara din București, Daniel Lescai, e doctor în medicină veterinară, la numai 32 de ani. Azi, pe lângă șoarecele canceros, n-a avut decât doi căței și o pisică la tratament. Altădată, nu-și vede capul de treabă, când recepția spitalului de animale se transformă într-un parc zoo. “El e Spuki. Are trei ani. Din cauza jumărilor și cârnaților de la Crăciun s-a ales cu o colică biliară! S-a făcut bine, da’ i-au revenit atacurile… Făcuse peritonită!”, ni-l prezintă doctorul pe un cățel alb, de rasă West Highland Terrier. “L-am scos afară, la pișu! Acum e vioi, mănâncă, latră și mușcă! E rău! Și asta e bine, că e câine de vânătoare de vulpi!”, îl mângâie medicul pe cap. Spuki mârâie încet.Pe drum spre cabinetul său, îl umflă râsul: „M-au sunat de la presă să mă întrebe cum se comportă o găină de <<companie>>… Era vorba de găina Iuliei Albu! Păi, găina e o pasăre… Nu te latră, nu miaună, nu te linge! Alădată, m-au sunat, de la un tabloid, să mă întrebe ce pățește un motan bătrân dacă e părăsit de stăpân! M-am trezit a doua zi că o avertizam, în ziar, pe Zăvoranaca să nu-și părăsească motanul!”.

“Niciun animal nu te recompensează mai mult ca un câine”

Dr. Daniel Lescai, medic de necuvântătoare

 Dacă un spital uman e măsurat în număr de paturi, la cel de animale se contabilizează altfel. “Putem interna până la 50 de câini și pisici de talie medie. Dacă e vorba de alte animăluțe mai mici, evident se mărește numărul”, te lămurește șeful medical al clinicii. Doctorul Lescai a avut pacienți cam din tot regnul animal. O ursoaică de patru luni, la 35 de kilograme i-a scos peri albi. “La început nu știa ce-i cu ea. Maică-sa fusese braconată lângă Brașov și p-asta mică o găsiseră pădurarii cu un genunchi paradit. Avea articulația deschisă, fractură de femur și ruptură de ligamente. Problema era că, pe zi ce trecea, devenea din ce în ce mai dificilă. In două săptămâni, când deschideam ușa, știa ce i se va întâmpla. Eram patru bărbați, de 80 de kile fiecare și ne amețea pe toți”, râde medicul. Ursoaica a ajuns, sterilizată, dar sănătoasă, în sanctuarul urșilor de la Zărnești, iar doctorul Lescai și echipa sa au fost primii români pe Animal Planet!

Arca lui Noe din clinica doctorului Lescai

Tânărul veterinar are un palmares bogat. A castrat alți trei urși, l-a lăsat fără “bărbăție” și pe Gorun – tigrul de la Zoo Băneasa și a sterilizat-o și pe Ella, o leoaică domiciliată la Zoo Brăila. Cu leoaica fost o fază care și acum îl sperie pe veterinar. “O operam, era anesteziată și, ori a început să se trezească, ori a visat urât! A avut un reflex și a dat cu laba. Erau 20 de inși în sală și în trei secunde am rămas doar doi!”, îl ia pe șiră amintirea. Zburătoarele au și ele locul lor: “Am avut berze, ulii, un pui de acvilă, bufnițe și pelicani… Asta în afară de papagali de diverse mărimi și specii, peruși, nimfe sau porumbei! Fiecare cu povestea sa. Cu aripi sau piciorușe rupte…”. Pe o ciocănitoare n-o poate uita: “Era sub tratament… I-am pus cușca lângă un copac, să dea cu ciocul!”.N-a scăpat nici de farse. A primit un apel de urgență, când era de gardă, că un iepure ar fi pățit ceva. A sărit în ambulanță și când a ajuns la adresă a găsit un piton cu burta umflată! “Cică, l-a mâncat pe Vasilică al lor și să-l scot din burta șarpelui! Le-am zis să aibe răbdare că iese singur pe partea ailaltă!”, se umflă de râs doctorul. A aflat după aia că era filmat din toate părțile în emisiunea “Noaptea erorilor”!Dacă până deunăzi, românii aveau drept pet-uri doar câini și pisici, mai rar câte un hamster, astăzi preferințele sunt dintre cele mai ciudate. Și, până la urmă, tot vin cu animalele la veterinar. “Am avut iguane, veverițe, chinchille, țestoase, porcușori de Guineea o grămadă și, mai nou, dihori!”. Mâna sa dreaptă, doctorul George Vasiloiu, de 26 de ani, a avut, ieri, o experiență memorabilă. “Au sunat de la un petshop pentru o vaccinare antirabică la niște dihori. Animale foarte sensibile… Erau două femele și trei masculi. Una din <<fete>> era în călduri… Noroc că mi-am dat seama la timp! Dacă o înțepam, făcea un șoc și murea… A avut zile! I-am dat niște <<anticoncepționale>> să iasă din călduri. în zece zile o vaccinez și pe fetiță!”, e tandru doctorașul.

“Era să mor de două ori! Odată, un ciobănesc german mi-a sfâșiat antebrațul stâng până la os și, altădată, era să turbez că intrasem în contact cu un cățel cu rabie!”, Daniel Lescai, medic veterinar cu doctorat

Dr. Dolitlle de Ilioara

 Doctorul Daniel Lescai spune că munca veterinarului specializat pe animale de companie este și una de informare: “Rolul nostru e și acela de a <<educa>> stăpânii în legătură cu bolile animăluțelor! Trebuie să le explici pe înțelesul lor, nu în limbaj tehnico-medical!”. Mulți dintre proprietarii pacienților săi habar n-au diferența dintre o tuse cu expectorații și vomă. “Zice că a vomitat cățelul și el, săracu’, tușește și scuipă de nu mai poate!”, se zgribulește Dr. Dolitlle de Ilioara.Spune că meseria sa nu e una bănoasă: “în România ar fi rentabilă dacă ai fi atât medic cât și propriul tău patron!”. El a ales “pet”-urile în locul vacilor sau porcilor. “Tratamentul animalelor de companie se aseamănă foarte mult cu cel din medicina umană. Tehnicile de diagnostic sunt similare. De asta nu m-am dus la o fermă!”, vorbește medicul depre pacienții săi necuvântători. Poate că dacă s-ar fi angajat la un combinat de porci ar fi fost mai bogat. Dar nu sufletește. 

Un om și un șoarece

În celălalt capăt al orașului, într-o bodegă de la capătul liniei unui tramvai, un bărbat fumează țigară de la țigară. Din când în când, soarbe dintr-un pahar. Ar putea fi și petrosin, că tot aia e pentru el. Din două în două minute se uită la ceas. Știe cât e ora, dar uită pe loc. “E vina mea! Numai vina mea! Trebuia să-l duc mai demult la control…”, se condamnă, de unul singur, omul. Telefonul nu țârîie. îi vine să sune el și, de câte ori formează numărul, de atâte ori anulează apelul. într-un final, îi bâzîie mobilul pus pe “silence”. Ezită. Poate fi sfârșitul unei iubiri necondiționate. “Alo?”, aproape că se roagă de microfon. “Trăiește! Puteți să-l luați acasă!”. “Să-ți dea Dumnezeu sănătate, dom’ doctor!”, șoptește, dar nu-l mai aude nimeni. Bărbatul, om în toată firea, plânge.