Povestea sufletelor cu aripi a fost postată pe radiocatch22.com și are 4 personaje: două principale şi două secundare. În rolurile principale joacă o femeie în jur de 30 de ani, de culoare și Lucky, un golden retriever, iar în roluri secundare: stăpâna cățelului, adică Madi şi sufletul unei fetiţe.”O zi de vineri de toamna frumoasă. Îmi iau câinele să îl duc la veterinar. Nu are chef să meargă pentru că are chef de joacă. Răscoleşte frunzele căzute pe jos, miroase urmele paşilor pierduţi…În cele din urmă ajungem la gara, ne suim în tren şi pornim. Lucky este obişnuit să meargă cu toate mijloacele de transport şi este obişnuit că oamenii să se oprească, să-l mângâie , să se joace sau să-i facă fotografii.S-a lungit tot în compartiment. Eu citeam o carte. La un moment dat se urcă o femeie de culoare, în jur de 30 de ani. Frumoasă, îmbrăcată în negru. Privirea ei s-a oprit fascinată asupra căţelului. Sunt deja obişnuită că toată lumea care îl vede să înceapă să vorbească cu el şi cu mine. Femeia îl privea intens şi a început să-mi pună tot felul de întrebări despre căţel.Lucy s-a dus spre ea şi s-a lungit în faţă ei. Discuţia se opreşte, eu ştiam că Lucky s-a dus lângă doamna respectivă. Între noi s-a aşternut tăcerea.La un moment dat îl aud pe Lucky plângând, schelălăind de durere. M-am ridicat, l-am luat în braţe, întrebându-l ce se întâmplă, îmbrăţişându-l în acelaşi timp, neînţelegând starea lui de agitaţie.Femeia începe o discuţie serioasă cu mine despre câine, spunându-mi că şi ea îşi doreşte un căţel. Am început să-i povestesc despre relaţia specială dintre mine şi Lucky, despre bucuria pe care mi-a aduce.Se bucură când mă vede, este trist când sunt tristă. Vine la mine că să mă înveselească, îmi cere să-l îmbrăţişez, face tumbe, se alintă, se uită în ochii mei, oftează…Am sfătuit-o să-şi ia un câine dacă doreşte cu adevărat asta, să nu ezite, pentru că întreagă ei viaţă se va schimbă în bine.- Cât trăieşte un câine? 15 ani ? M-a întrebat.I-am spus că depinde. Că şi la om sunt mulţi factori. Poate trăi 3 ani, 10 sau 15 ani.Ea mă întreabă cu vocea tăiată.–Dar moare şi el. Ce faci atunci când moare?Privirea ei s-a fixat în ochii mei. Cu lacrimi în ochi îmi spune.–Ştii de ce câinele tău a plâns, de ce a venit la mine?M-am uitat la ea, puţin mirată.Dintr-o dată toată durerea ei s-a revărsat.–Câinele tău a venit la mine pentru că m-a simţit. Sunt foare supărată, inima mea este sfâşiată de durere. Fetiţă mea de 7 ani a murit de puţin timp de cancer. Toată lumea mă sfătuieşte să-mi cumpăr un câine, dar prietenul meu nu este de acord.Am ajuns în staţia unde trebuia să coboram. I-am spus doamnei să-şi cumpere căţelul şi să facă ce trebuie pentru că sufletul ei să-şi găsească liniştea.Cine spune că animalele nu au suflet? Câinele meu a simţit durerea acelui suflet sfâşiat de moartea fetiţei ei de doar 7 ani.Nimic nu este întâmplător în viaţă. Fiecare zi este o nouă lecţie. Trebuie doar să ne deschidem mintea să le auzim şi să le înţelegem.Câţi oameni simt cu adevărat ce este în sufletul unui om? Iubirea pe care ţi-o oferă un câine este necondiţionată. Probabil că aşa se întâmplă şi cu alte animale, nu ştiu.Dar ştiu sigur că un câine are multă iubire de oferit şi nu cere nimic în schimb. Îţi este alături la bine şi la rău, nu te minte, nu acuză, nu cere imposibilul de la ţine”.