Sari la conținut
Home » Povestea Umei, superba iapă SALVATĂ DE LA ABATOR

Povestea Umei, superba iapă SALVATĂ DE LA ABATOR

Iapa de cinci ani fusese deja trimisă către abator, dar actorul nu putea renunța la ea. Toți i-au spus că este agresivă, dar Denis Ștefan afi rmă că a văzut ceva special în ochii ei.Pasiunea lui Denis Ștefan pentru cai este binecunoscută, iar actorul pare să își fi găsit rolul vieții în preajma acestor animale. Pentru Uma însă, o iapă superbă de numai cinci ani, Denis a devenit nu doar stăpânul, ci și salvatorul ei. Totul s-a petrecut la începutul acestui an, chiar în perioada în care Denis Ștefan filma pentru emisiunea de la Pro TV, „Ferma vedetelor”. Povestea iepei este cutremurătoare.„La începutul anului, unul dintre prietenii mei își dorea un cal și am mers cu el la mai multe herghelii. Prietenului meu nu i-a plăcut niciunul, dar la o herghelie am observat- o pe această iapă care avea cinci ani și care nu era pe listele de vânzare. Am întrebat și mi s-a arătat că este pe liste, însă cele de valorificare, adică caii destinați abatorului. Se pare că iapa avea probleme și era agresivă cu oamenii”, povestește Denis Ștefan. A făcut însă cerere să o cumpere, pentru că i-a plăcut foarte mult, „iar privirea ei nu-mi spunea că este un cal atât de problematic încât să se renunțe la el. Mi-au spus atunci că era mai agresivă cu oamenii, că nu stă să i se pună șeaua și au renunțat să mai continue dresajul. M-am gândit că prin programul meu „Caii României” pot să-i ofer o nouă șansă”, a adăugat el.Salvată ca prin urechile aculuiN-a mai ajuns însă la licitație, pentru că a plecat în Cipru, la filmările pentru „Ferma vedetelor”. „Am cumpărat- o când m-am întors, chiar de la… abator. Șeful abatorului a fost foarte drăguț și a înțeles că mă <<îndrăgostisem>> de ea”, a adăugat Denis Ștefan.A fost însă greu de lucrat cu Uma. „La cinci ani este un cal foarte puternic, greu de convins să facă ce vrei tu. Am reușit să o cumpăr în februarie, apoi am fost cu Ferma Vedetelor și am lăsat-o la o fermă liberă, nu în boxă, tocmai pentru a se recupera. Ea fiind crescută numai în boxă am vrut să-i creez posibilitatea să stea și cu alte animale. A stat cu niște capre, cu un struț, iar când am revenit ea se obișnuise cam cu toți. Asta mi-a ușurat și mie lucrul cu ea”, a adăugat actorul.„A lăsat capul în jos ca să o mângâi pe creștet”„Când te apropii de un cal trebuie să vezi ce preferă, unde îi place să-l mângâi. La Uma am constatat că, de câte ori se speria de ceva, venea la mine pentru că avea încredere și lăsa capul în jos să o mângâi pe creștet. De atunci, când vreau să o asigur că totul e în regulă, o mângâi pe creștet, între urechi, și se liniștește imediat”, povestește Denis. Actorul spune că acum sunt foarte buni prieteni. „Mi-am dorit să pun o bază bună în antrenamentul ei și să-i demonstrez că sunt un partener, ca să învețe să aibă încredere în mine. În curând, Uma va fi prezentată în programul Caii României, cu demonstraţii de dresaj”, a adăugat Denis Ștefan.Sursă foto: Facebook 

Etichete: