Povestea unui câine care și-a așteptat stăpânul în drum timp de șapte zile!
Întâmplarea a avut loc în Rusia!
Devotamentul câinelui nu poate fi pus la îndoială niciodată, însă oamenii aleg uneori să facă gestul cu totul nesăbuite.
Potrivit thedodo.com, clienţii unui restaurant din Moscova, Rusia, au văzut câinele în timp ce era abandonat pe marginea drumului.
„O angajată a localului a văzut întreaga întâmplare”, a declarat Meredith Andrew – o femeie de origine canadiană care a aflat despre situaţia lui Luke de pe Facebook – pentru site-ul iHeartDogs.
Angajata a continuat să-l hrănească timp de şapte zile şi de fiecare dată a putut observa că patrupedul nu-şi desprindea atenţia de la drum, până când o altă femeie, Elena Kniazeva, l-a convins pe Luke că îl aşteaptă o viaţă mai bună.
„A încercat să-l facă să se mişte, dar el era de neclintit.”
Kniazeva l-a dus pe Luke într-un adăpost, unde a întâlnit alţi semeni de-ai săi care la rândul lor înduraseră în trecut o viaţă grea.
Luke aşteaptă să călătorească aproximativ 7400 km către noul său cămin din Canada. O familie iubitoare din Toronto, plănuieşte să-l adopte atât pe Luke, cât şi pe prietenul său, Dennis. Acolo vor începe noua viaţă pe care şi-o doresc atât de mult.