Povestea unui cățel pe nume Hunter: de la depresia provocată de abandon, la fericirea unei noi familii!
Totul părea pierdut pentru un adorabil patruped!
Viața s-a dovedit a fi destul de complicată pentru un cățel pe nume Hunter. Chiar dacă inițial, el s-a bucurat de stabilitatea unei familii, toate aveau să se schimbe.
Patrupedul în vârstă de 6 ani a fost adus la „Houston Humane Society” din Texas, SUA, de către foștii săi stăpâni, dintr-un motiv cu totul greu de înțeles. Se pare că noul cățeluș adoptat nu se înțelegea bine cu Hunter, iar ei au decis să îl abandoneze. Oare și noul cățeluș va păți la fel peste ani?
Potrivit thedodo.com, Randi Bertholet este voluntară în adăpostul „Humane Society” , și s-a ocupat în mod personal de cățel.
„Când am ajuns la canisa lui Hunter, la început nici nu am văzut un câine acolo, până nu m-am uitat într-un colţ. L-am văzut îngheţat de frică, încercând să pară invizibil”, povesteşte Randi. „M-am aşezat imediat pe podea, m-am îndepărtat de el, aşteptând să vină spre mine. După câteva minute s-a apropiat de mine, dar cu prudenţă.”
„V-aţi întrebat vreodată cum arată o inimă frântă? Ei bine, iat-o!”
După postarea videoclipului de mai sus, mulţi au aflat despre situaţia tristă a lui Hunter. Şi când s-a dat vestea, au început să apară o mulţime de oferte de adopţie.
„Nu m-am gândit niciodată că videoclipul meu va capta atâta atenţie”, a spus Randi. „Dar sunt foarte fericită că s-a întâmplat aşa”
Acum, Hunter și-a găsit o nouă familie și este extrem de fericit!
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…