Din cuprinsul articolului
Succes remarcabil în medicina veterinară din România: doi medici veterinari români au obținut certificarea internațională de la Academia de Hemodializă a Universității Davis, din California
O performanță unică la nivel european poziționează România la nivel de excelență în terapia de hemodializă veterinară, pentru animalele de companie.
București, 30 octombrie: Asist. Univ. Dr. Alina Ștefănescu și Prof. Univ. Habil. Dr. Vițălaru Bogdan- Alexandru, fondator al clinicii PATRUPET, marchează un moment de referință pentru sectorul
veterinar din România, obținând certificarea prestigioasă a Academiei de Hemodializă de la Universitatea Davis, California, una dintre cele mai respectate instituții la nivel global în domeniul terapiilor de substituție renală. După aproape trei ani de pregătire și studiu aprofundat, cei doi medici veterinari devin primii români care finalizează cu succes acest program recunoscut internațional, confirmând excelența și profesionalismul în medicina veterinară autohtonă.
Odată cu această certificare, clinica Patrupet, parte din grupul PartnerVet, devine singura clinică
veterinară din Europa capabilă să ofere servicii de dializă și hemodializă pentru animale de companie,
susținute de medici certificați la standarde academice internaționale.
Această reușită plasează România pe harta mondială a inovațiilor în medicina veterinară, aducând terapiile avansate de hemodializă pentru animale de companie, la cel mai înalt standard de excelență.
„Este o mare realizare și o adevărată mândrie pentru medicina veterinară din România. Munca noastră neîncetată și determinarea ne-au adus până aici, iar această certificare este o confirmare a faptului că putem oferi tratamente de cea mai înaltă calitate pentru pacienții noștri patrupezi,” a declarat Prof. Dr. Vițălaru Bogdan-Alexandru, Chief Medical Officer, PartnerVet.
Pentru clinica Patrupet și pentru întreaga comunitate veterinară din România, această certificare deschide noi orizonturi, reprezentând un model de inovație, responsabilitate și profesionalism. Reușita celor doi medici evidențiază capacitatea României de a concura pe plan internațional în domeniul terapiilor avansate, oferind servicii de specialitate, care contribuie la îmbunătățirea calității vieții animalelor de companie și consolidând încrederea în medicina veterinară din România.
Clinica Patrupet, parte din grupul PartnerVet, este recunoscută pentru abordarea sa inovatoare și
profesionalismul deosebit în tratarea afectării renale la animalele de companie, fiind prima clinică
veterinară din Europa care asigură terapii de substituție renală completă.
Cu un personal dedicat și înalt specializat, Patrupet rămâne un etalon de excelență în medicina veterinară, oferind tratamente avansate și soluții personalizate pentru nevoile pacienților patrupezi.
Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…
Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…
Ai animale de companie și locuiești la bloc? Legislația privind animalele de companie în apartamente…
Stephen Huneck, un artist american pasionat de câini și de sculptură, a creat un loc…
În Japonia, relația specială dintre oameni și câinii robotici evidențiază o tendință unică, rezultată atât…
Un pui mumificat din era glaciară din Siberia este prima mumie cunoscută a unei pisici…