Autor: Alexandra PostelnicuPreşedintele Francois Hollande nu le va graţia pe Baby şi Nepal, cei doi elefanţi femele de la parcul Tete d”Or din Lyon, suspectate de tuberculoză. Cabinetul prezidenţial a decis să lase justiţia să îşi urmeze cursul, relatează maxisciences.com.Elefanţii Baby şi Nepal, încredinţaţi parcului Tete d”Or din Lyon de circul Pinder, s-ar fi îmbolnăvit de tuberculoză în 2010. Cel puţin aşa se bănuieşte fiindcă niciun test nu a dovedit acest lucru. La autopsia celui de-al treilea elefant al parcului, Java, mort vara trecută, s-a descoperit infecţia şi se crede că şi ceilalţi doi ar fi afectaţi. În vârstă de 42 de ani, cele două pachiderme riscă să fie eutanasiate din precauţie, conform unei decizii a prefecturii din 11 decembrie 2012.Directorul circului Pinder, Gilbert Edelstein, proprietar al celor doi elefanţi, a înaintat imediat recurs la tribunalul administrativ din Lyon, respins pe 21 decembrie pe motiv că îngrijitorii şi populaţia ar fi supuşi riscului îmbolnăvirii. Aşa încât decizia de eutanasiere a rămas valabilă. Deşi solicitat în repetate rânduri, cabinetul preşedintelui a spus că lasă justiţia să îşi urmeze cursul. Preşedintele Hollande ar fi putut recurge la graţierea prezidenţială pentru a salva animalele, dar a anunţat marţi că nu va face acest lucru. În faţa acestui refuz, Edelstein i-a solicitat în scris şefului statului să permită efectuarea de noi teste pe animale, ceea ce i s-a refuzat până acum.La Lyon au fost organizate deja două manifestaţii de susţinere, iar o petiţie lansată la nivel naţional a strâns zeci de mii de semnături. Brigitte Bardot a propus să ia animalele la fundaţia ei şi a ameninţat chiar că pleacă în Rusia dacă elefanţii nu sunt salvaţi.Brigitte Bardot ameninţă că cere cetăţenia rusă pentru a salva cei doi elefanţiDupă Gerard Depardieu, aflat în conflict cu fiscul francez şi care a obţinut un paşaport rus, Brigitte Bardot a ameninţat vineri că cere cetăţenia rusă dacă autorităţile franceze decid eutanasierea a doi elefanţi bolnavi dintr-un circ, relatează AFP.”Dacă cei care au puterea sunt atât de laşi şi insolenţi încât să ucidă cei doi elefanţi femele Baby şi Nepal…, am hotărât să cer cetăţenia rusă ca să plec din această ţară care nu mai este decât un cimitir de animale „, scrie fosta actriţă într-un comunicat.Soarta celor doi elefanţi, bolnavi de tuberculoză şi ameninţaţi cu eutanasierea, a provocat în decembrie reacţii ale apărătorilor animalelor: s-a depus chiar şi o sesizare la Consiliul de Stat, cea mai înaltă jurisdicţie administrativă franceză.Anunţul fostei actriţe Brigitte Bardot, 78 de ani, a apărut după publicarea unei scrisori a lui Gerard Depardieu, monstru sacru al cinematografiei franceze, care îi mulţumeşte preşedintelui Vladimir Putin pentru acordarea cetăţeniei ruse. Scrisoarea, difuzată de postul TV rus Pervîi kanal, în care actorul spune cât iubeşte Rusia şi elogiază democraţia din această ţară, a provocat un adevărat val de critici.”Nu se va uita şi nu i se va ierta niciodată această propoziţie: „Este o mare democraţie””, a declarat ziaristul Matvei Ganapolski la postul de radio de opoziţie Echo Moskvy.Actorul şi-a anunţat intenţia de a pleca din Franţa pentru a evita proiectul de impozitare cu 75% a marilor averi al preşedintelui Francois Hollande, recent cenzurat de Consiliul constituţional. El a cumpărat o casă în satul belgian Nechin, aflat la graniţa cu Franţa, atras de fiscalitatea avantajoasă din Belgia. Simţindu-se „jignit” de criticile la adresa acestui exil fiscal belgian, Gerard Depardieu a anunţat în decembrie că îşi „va preda paşaportul” francez.