Printul britanic Harry, nepotul reginei Elisabeta a II-a, a ajuns in Malawi, prima etapa a turneului sau prin tarile din Sudul Africii pentru a sprijini proiecte de prezervare a speciilor de animale, relatează EFE.In timpul sederii sale in aceasta tara, printul Harry va colabora cu organizatia sud-africana African Parks, care gestioneaza in prezent transferul a peste 500 de elefanti din parcul national Liwonde spre o alta rezervatie din Nordul tarii.Potrivit autoritatilor din Malawi, printul „se afla intr-o vizita privata” realizata la invitatia organizatiei African Parks. Casa regala britanica a emis un comunicat subliniind ca sederea printului Harry in Africa „ii va imbogati experienta la fata locului prin initiative menite să faca fata provocarilor stringente ale continentului in domeniul prezervarii” animalelor.Potrivit African Parks, transferarea celor peste 500 de elefanti intr-o alta rezervatie reprezinta una dintre cele mai mari initiative din acest domeniu din istorie.Zeci de pahiderme au fost deja transportate in camioane spre noul lor habitat, rezervatia Nkhotakota, situata la aproximativ 450 de kilometri distanta de Liwonde, unde traiesc deja 1.500 de elefanti.