Din cuprinsul articolului
Programat la eutanasiere, un cățel este salvat la limită de un cuplu!
O tânără pe nume Ashton a fost impresionată de povestea unui cățel pe nume Oatmilk Latte, care era programat la eutanasiere, și decis să plece într-o călătorie de peste trei ore cu mașina, împreună cu soțul ei, pentru a salva viața bietului animal de companie.
„Decizia de a-l adopta a fost luată fără să stăm pe gânduri – soţul meu îşi dorea un câine de ceva vreme şi tocmai începusem să fim interesaţi de subiect, ba chiar doream să facem voluntariat la adăpostul PAWS pentru a încerca să ne găsim un nou prieten”, a declarat Ashton pentru The Dodo. „M-am dedicat în principal luptei pentru drepturile animalelor înainte de a-mi deschide propria afacere, aşa că nu puteam să accept să fie eutanasiat.”
Cei doi tineri ştiau că ar putea avea multe probleme de sănătate deoarece nu fusese îngrijit corespunzător, dar nu le-a păsat. Noii săi părinţi l-au urcat în maşină şi au condus trei ore înapoi acasă, încântaţi să-şi cunoască noul cel mai bun prieten.
„Deşi este foarte, foarte prietenos, cu siguranţă este încă în doliu după bunicul meu”, a spus Ashton. „Odată cu trecerea timpului starea lui se îmbunătăţeşte puţin câte puţin, dar este un proces îndelungat. Pierderea cuiva drag este dificilă, mai ales pentru câini. Ei depind de noi pentru orice. În afară de neglijenţa bunicului meu de a avea grijă de sănătatea câinelui, presupunem că şi-a iubit animalul în felul său.”
Acum, patrupedul se poate bucura de o nouă viață, fiind convins că familia îi va oferi toată dragostea din lume!
Cât de bine cunoști limbajul pisicilor? Află ce încearcă să îți spună blănoșii prin poziția…
Toți cei care avem pisici știm că sunt creaturi exigente, dar și pretențioase. Și e…
Hrana este unul dintre cei mai importanți factori din viața unui câine. Îi dă energie,…
Vești bune pentru iubitorii de animale! De la 1 noiembrie, Veranda Mall a deschis ușile…
Câinii iubesc necondiționat și cel mai adesea își exprimă dragostea în următoarele zece moduri. Câinii…
Când vine vorba de animalele de companie în apartament, mărimea contează. Lăbuțele uriașe și labele…