Lumea animalelor

Pui de urs lăsat să moară la marginea unei șosele din Argeș!

Pui de urs lăsat să moară la marginea unei șosele din Argeș!

Puiul a fost găsit duminică, în apropierea unui drum național din județul Argeș!

Un apel la 112 a dat startul unei adevărate operațiuni de salvare a unui pui de urs aflat în chinuri cumplite. Totul s-a petrecut în zona Piscul Negru, din județul Argeș, cel mai probabil ursul fiind lovit de o mașină care a părăsit imediat locul faptei.

Persoana care a făcut apelul a declarat că animalul pare rănit și nu mișcă, fiind îngrijorat pentru starea lui. Jandarmii s-au deplasat la locul indicat și au găsit ursulețul, care în mod evident era în suferință.

Potrivit digi24.ro, a fost solicitată prezența paznicului de vânătoare și a unui reprezentant D.S.V.S.A. Argeș pentru a analiza starea de sănătate a animalului.

„Întrucât s-a constatat că prezenta fracturi la picioarele din spate, cel mai probabil ca urmare a unei căzături de pe versant, a fost luată decizia ca puiul de urs să fie transportat la Curtea de Argeș unde va fi predat reprezentanților Gărzii de Mediu pentru a fi îngrijit, iar când starea de sănătate îi va permite, acesta va fi redat mediului său natural”, a anunțat pe Facebook Jandarmeria Argeș.

Videoclipul cu operațiunea de salvare poate fi urmărit AICI.

Recent Posts

Marley, pisica anului 2024. Sprijinul emoțional al fameilor traficate: „este un exemplu minunat al puterii iubirii”

Marley, pisica anului 2024,  despre care se spune că  are „darul incredibil al empatiei” ajută…

5 ore ago

Picki, îngerul salvator care și-a salvat stăpânul cu deficiențe de auz în urma potopului din Galați

Povestea lui Ionuț din județul Galați, salvat din calea viiturilor de cățelul său Picki, este…

6 ore ago

Misiune deosebită pompierilor: cățel salvat de sub dărmături într-o zonă inundată din Galați

Cățel salvat de sub dărmături. În satul Slobozia Conachi, afectat grav de inundații, pompierii din…

7 ore ago

Parteneriat între două mari companii: împreună pentru promovarea responsabilității față de animale

 Organizația Eduxanima și Fressnapf România au format un parteneriat strategic pentru a promova protecția și…

8 ore ago

Blondul din Berceni, motanul care se plimbă pe la geamurile bucureștenilor din cartier

Povestea Blondului din Berceni, un motănel fără adăpost, a captat atenția comunității online din București.…

9 ore ago

Caz cutremurător / Acuzații deosebit de grave aduse unor doi copii din Prahva, de 13 și 15 ani: suspectați că au ucis cu cruzime patru pui de câine.

Tragedia  s-a petrecut într-o localitate din județul Prahova, unde doi copii, cu vârste de 13…

10 ore ago

Parteneri