Rasa de câine considerată periculoasă își arată cealaltă față. Viața Kayliei Fillon, o tânără studentă care face voluntariat un adăpost pentru animale din Philadelphia, SUA, devenit mult mai interesantă după ce l-a văzut pentru prima dată pe Russ: “Când a venit, era bătut, îi lipseau bucăți de blană, pe coadă și pe urechi. Și era foarte, foarte slab. Stătea într-un colț cuminte, nu făcea nimic, doar se uita la mine. Și atunci mi-am dat seama că trebuie să îl iau cu mine”, povestește Kayla, conform boredpanda.com.
Kayla a intervenit rapid pentru recuperarea patrupedului, în condițiile în care tocmai fusese obligată să eutanasieze câțiva câini care nu mai aveau șanse de supraviețuire.Pentru că s-a atașat foarte mult de femelă, a doua zi, Kayla a obținut toate documentele necesare pentru adopție.“Stăteam și îmi făceam temele și a urcat lângă mine, ca să mă ia în brațe. O prietenă a făcut poza și a urcat-o pe Facebook, de unde s-a viralizat foarte repede.
Adevărul este că Russ este un câine foarte iubitor”, a mai spus tânăra din America.Pitbull este o rasă de câini de talie medie creată de americani prin anii 1800, prin încrucișări între Bull Terrieri.
Strămoșii săi au fost introduși în SUA de către imigranții Boston-Irlandezi. În ciuda zvonurilor, ei nu sunt agresivi cu stăpânul, dar pot deveni agresivi cu străinii. Blana lor este scurtă, aspră, lucioasă, de diferite culori.
Ei sunt dispuși să își apere stăpânul în orice mod, ceea ce poate crea un exces de agresivitate.I se spune în multe feluri: Pitbull, Pit, Pit Bull, Pit Terrier, Half and Half, Staffordshire Fighting Dog, Bull Baiter Dogs, Old Family Dog (Irlanda), Yankee Terrier (America de Nord), Rebel Terrier (America de Sud). Indiferent de nume, această rasă de câine ramâne un caine loial stăpânului.
Fiecare dintre noi are anumite trăsături de caracter care dezvăluie cine suntem cu adevărat. Unii…
Cumpărarea și alegerea unei rase de câine este extrem de importantă! Vei trăi cu câinele…
De câte ori pe zi îi spui câinelui tău „te iubesc”? Un nou studiu a…
Este prietenul tău blănos una dintre rasele de câini care sunt aproape imposibil de dresat?!…
Pentru oameni, afișarea unui zâmbet este o modalitate ușoară de a evita neînțelegerile. Și, conform…
Leonardo DiCaprio are acum o nouă specie de șarpe numită în onoarea sa! Cercetătorii au…