Rasă și pedegree – două lucruri total diferite!

Există numeroase persoane care nu sesizează diferența dintre pedegree și rasă.Iar dacă este ușor să identificăm rasa unui câine sau a unei pisici, nu la fel de facil este să știm, din prima, pedegree-ul, fără o atentă studiere a dosarului care însoțește animalul!Dovadă atestată cu actePedigree-ul, reprezintă unica dovadă, atestată cu acte, că animalul aparține unei anumite rase, este actul care atestă genealogia acestuia și oferă celui interesat informații prețioase despre bagajul genetic al animalului domestic. Asadar, pe documentul care va însoți micul patruped, dincolo de o înlănțuire de nume pompoase, așa cum poate părea unui neinițiat hârtia respectivă, studierea acestui act poate scoate la iveală informații privind proveniența genetică, faptul că liniile de sânge din care provine câinele sunt dintre cele libere de tarele specifice rasei respective, pe ce fenotipuri s-au făcut consangvinizări și cum au fost certificate în expoziții calitatea lor, culorile ce se pot obține făcănd anumite monte etc.Complexitatea unui astfel de document poate să genereze probleme la înțelegerea acestuia. Ca să știm să citim informațiile pe care ni le oferă un pedigree este necesar, să cunoaștem modul în care sunt „botezate” micile animaluțe. Un astfel de act poate conține și nume comune precum, în cazul, spre exemplu, al unei pisici – Mimi,  Pufi, Shara… sau, mai complexe, în cazul în care exemplarul s-a nascut într-un sistem specializat. Un astfel de nume se citeste, așadar, în felul următor: Prima sa parte (afixul), Metelitsa, reprezintă numele crescătoriei în care s-a născut pisica, Angel-Lisa este numele, iar sufixul care urmează cuvântului „of” reprezintă numele crescătoriei care a cumparat-o, al celei în care ea trăiește. Deci, Producator – Nume – Crescător.Aceste reguli, în cazul pisicilor, valabile în cadrul unor organizații precum CFA, WCF, nu sunt valabile și în cadrul cluburilor înscrise la FIFe (Federația Internațională Felină), unde pisicii nu i se mai adaugă la nume și acela al crescătoriei „adoptive”.Pentru un cunoscător, departe de a fi o dovadă de snobism, obținerea unui exemplar cu pedigree de excepție nu este altceva decât dovada ca își dorește un pisoi sanătos, fără boli genetice. Un crescător care își cunoaște interesele petrece doar câteva minute pentru a studia un pisoi și zile întregi studiindu-i pedigree-ul.Atenție, prezența actului de origine nu atestă, automat, calitatea unui exemplar! Importante sunt datele trecute în acesta!