Singapura este declarata oficial cea mai mica rasa de pisica domestica din lume. De asemenea, Singapura este o rasa foarte rara; in lume exista aproximativ 5.000 de exemplare, din care 2.000 se afla in Statele Unite ale Americii, iar restul in Australia, Canada, cateva tari din Europa, Rusia, Africa de Sud, America de Sud si Japonia.Oamenii sunt de obicei atrasi de aspectul de pisica salbatica al Singapurelor, majoritatea comparandu-le cu o puma in miniatura.Pisicile din aceasta rasa sunt pline de viata, extrem de curioase, puse pe nazbatii, inteligente, pisici iubitoare si amuzante, care adora compania oamenilor. Le place sa stea in brate si pe umeri de cate ori se poate, dar vor sta, de asemenea, cocotate pe dulapuri, usi, in zonele cele mai inalte pentru a observa totul de sus.Singapura este un animal de companie ideal pentru familiile numeroase, intelegandu-se bine cu copiii si fiind dornica de companie. Daca sunteti plecati de acasa pentru perioade lungi de timp, este recomandat ca Singapura sa aiba un companion felin.Iubesc caldura si vor fi adesea gasite sub asternuturile de pe pat, pe calorifer sau intinse la soare.Desi are aspectul unei feline salbatice, ca temperament, Singapura este o pisica extraordinar de prietenoasa, care iubeste foarte mult oamenii si care prezinta o compatibilitate ridicata cu copiii, cu alte pisici sau cu alte animale de companie.Adora sa stea cat mai mult in preajma oamenilor, sa se implice in toate activitatile acestora si sa fie mereu in centrul atentiei.Cu toate acestea, este o pisica “discreta”, care nu deranjeaza si care nu iti invadeaza viata; in plus, chiar daca sunt jucause si foarte curioase, ele nu vor face stricaciuni in casa, fiind foarte potrivite pentru viata in apartament.Singapurele se ataseaza foarte mult de stapanii lor si “socializeaza” extraordinar de usor cu oamenii, mai usor decat cu alte pisici sau animale de companie.Singapura este o rasa sanatoasa si robusta; nefiind cunoscute probleme de sanatate inerente. Singapura are o durata medie de viata de 12 pana la 15 ani, adesea chiar pana la 18 ani.In primul rand, inainte de a alege ca noul membru al familiei dumneavoastra sa fie o pisica Singapura, trebuie sa fiti constienti de faptul ca este o rasa foarte energica, mai ales in perioada “copilariei”. In primul an din viata Singapura este un “uragan” de energie si va continua sa fie activa si jucausa si dupa ce devine adult. Va va distra cu poznele ei, dar fara a exagera, caci, in acelasi timp, se ataseaza foarte mult de stapanii ei, in bratele sau pe umerii carora va petrece mare parte din timp.Felisa Mireille Cattery, www.singapura-cat.roPisicile din aceasta rasa se ingrijesc foarte usor, mai ales datorita faptului ca nu au probleme de sanatate. Nu le place frigul si umezeala, fiind pisici potrivite pentru interior. Blana scurta are avantajul ca nu va umple casa de par si nici nu va veti confrunta cu eliminarea ghemelor de blana. Insa, cel mai important aspect in cresterea unei pisici Singapura consta in a-i acorda toata dragostea si atentia de care are nevoie si fiti convinsi ca veti avea alaturi un prieten care va sti sa va umple viata cu energie, vitalitate, afectiune si multe, multe zambete.