Reacția adorabilă a unui cățel care vede pentru prima oară oceanul! El a fost abuzat de fosta familie.
Patrupedul nu a simțit niciodată dragostea unei familii!
Pe nume Herschel, un Ciobănesc German a dus o viață extrem de complicată în trecut. Fosta lui familie nu doar că nu îi ofereau afecțiune, cât mai ales l-au legat într-un singur loc și l-au obligat să trăiască în mizerie, timp de cinci ani.
Cățelul a fost însă salvat şi dus într-un adăpost, unde viața lui s-a transformat complet.

Din fericire, el a fost predat către Michelson Found Animals, care i-a oferit atenţia şi îngrijirea de care avea nevoie.

Călătoria a început cu o oprire într-o zonă montană pentru ca bietul animal de companie să se bucure pentru prima dată de zăpadă.

Să alerge şi să se rostogolească prin zăpadă în aer liber i-au adus o fericire fără margini lui Herschel.
Da, Herschel era în cele din urmă liber să exploreze, să alerge şi să se bucure de tot ceea ce i-a lipsit până atunci.
Dar cea mai bună parte abia acum urmează.

Când au ajuns pe faleză, Herschel nu a putut să-şi stăpânească bucuria. Înainte de a intra pe plajă, el a început să urle, plin de curiozitate şi emoţie.
Herschel a făcut cunoştinţă pentru prima dată cu nisipul fin şi cu apa oceanului, iar reacţia sa i-a uimit pe toţi cei care se aflau în jur.
Videoclipul de mai jos prezintă cu exactitate noua viață a patrupedului.