Reacția amuzantă a unor elefanți adulți atunci când observă puiul alintat!
Puiul de elefant a avut un moment de răsfăț!
Mulțumită unei echipe de filmare a National Geographic, au fost surprinse scene adorabile cu un pui de elefant care se comportă exact ca un copil.
Un pui de elefant traversează drumul şi ajunge într-o zonă cu iarbă uscată. Este momentul când consideră că nu primeşte suficientă atenţie din partea elefanţilor adulţi şi decide să facă nazuri, rostogolindu-se prin iarbă.
Reacţia sa este ignorată de primul elefant adult care trece pur şi simplu pe lângă el, în consecinţă puiul decide să se ridice în picioare şi să mai facă o încercare căzând pe drum şi prefăcându-se că nu se poate ridica.
Atunci când şi cel de-al doilea elefant adult îl ignoră continuându-şi drumul, puiul îşi dă seama că mofturile lui nu vor fi luate în seamă de data aceasta. Planurile sale a atrage atenţia eşuează, iar puiul se ridică pe picioare şi fuge prin iarba uscată pentru a se alătura grupului său.
Reacția amuzantă a unor elefanți adulți!
Elefanții sunt erbivori și se găsesc în habitate diferite, printre care savanele, pădurile, deșerturile și mlaștinile. Preferă să rămână lângă apă. Sunt considerați a fi o specie esențială datorită impactului asupra mediului înconjurător
Fiecare dintre noi are anumite trăsături de caracter care dezvăluie cine suntem cu adevărat. Unii…
Cumpărarea și alegerea unei rase de câine este extrem de importantă! Vei trăi cu câinele…
De câte ori pe zi îi spui câinelui tău „te iubesc”? Un nou studiu a…
Este prietenul tău blănos una dintre rasele de câini care sunt aproape imposibil de dresat?!…
Pentru oameni, afișarea unui zâmbet este o modalitate ușoară de a evita neînțelegerile. Și, conform…
Leonardo DiCaprio are acum o nouă specie de șarpe numită în onoarea sa! Cercetătorii au…