Recunoștința unei cățelușe față de femeia care i-a salvat viața! Cum a fost totul posibil.
Patrupedul a fost victima unor abuzuri!
Căţeluşa Niya fost grav abuzată și apoi abandonată de cel care trebuia să o îngrijească. Biata căţeluşă avea o tăietură mare deasupra ochiului stâng şi una mai sus de nas. Cea de pe nas provenea, probabil, de la o cutie metalică folosită pe post de botniţă. Din fericire, a ajuns la Gibson County Animal Shelter din Trenton, Tennessee.
De cum a văzut-o pe Niya, femeia a ştiut că trebuie să o ajute. Slown mai colaborase cu Arrow Dog Rescue, o organizaţie minunată care se ocupă de reabilitarea şi relocarea câinilor în familii permanente. Slown ştia că Niya avea nevoie de ajutor şi asta cât mai repede!
Când Slown a venit să o ia pe Niya din adăpost, ea nu s-a mişcat, aşa că a trebuit dusă în braţe până la maşină. Niya şi-a ţinut coada între picioare tot timpul.
A dormit toată ziua şi toată noaptea, iar când s-a trezit, încă era încremenită, fiind prea înspăimântată să interacţioneze cu oricine.
Slown dormea în camera ei, când dintr-o dată a simţit o respiraţie caldă în palmă.
„A respirat în palma mea şi m-am trezit. Apoi i-am acordat imediat atenţie, mângâind-o şi vorbind cu ea”, a spus Slown. „Ea parcă mi-a zâmbit şi s-a aşezat lângă mine.”
Câinele, care până nu de mult ajunsese să nu mai aibă încredere în nimeni, începuse să vadă că totuşi există speranţă, că încă este posibil să aibă parte de o viaţă bună.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…