Din cuprinsul articolului
Noi reguli privind accesul animalelor de companie în mijloacele de transport în comun. Șoferii mijloacelor de transport în comun din zona București-Ilfov vor fi instruiți săptămânal cu privire la permiterea urcării animalelor de companie în vehiculele lor. Prezența animalelor în transportul public nu trebuie să compromită siguranța celorlalți pasageri.
Au fost anunțate noi reguli pentru accesul animalelor de companie în autobuze, tramvaie și metrou. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (TPBI) precizează că șoferii mijloacelor de transport în comun din zona București-Ilfov vor fi instruiți periodic cu privire la aceste reguli. În plus, vor fi implementate schimbări semnificative pentru proprietarii de câini, potrivit capital.ro.
Reprezentanții Direcției pentru Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov vor participa la o sesiune de instruire a șoferilor. Prima întâlnire de acest gen a avut loc miercuri, 28 august.
În cadrul acestor întâlniri se pun în discuţie prevederile referitoare la animale din Regulamentul pentru serviciul de transport public local de persoane. Sunt vizate atât cursele din Municipiul Bucureşti, cât şi din Judeţul Ilfov.
„Este un curs despre empatie, responsabilitate şi respect. Regulamentul de transport s-a schimbat acum câţiva ani, însă aceste modificări trebuie explicate clar, pe înţelesul tuturor, ca să putem preveni abuzurile.
Vă dau un singur exemplu din sesizările ajunse la noi: o tânără a fost dată jos din autobuz pentru că golden retrieverul ei nu purta botniţă”, explică Hilde Tudora, director Direcţia Protecţia Animalelor.
Câinii de companie au dreptul să călătorească cu mijloacele de transport în comun atât timp cât sunt ținuţi în lesă şi nu pun în pericol siguranţa călătorilor.
Situația este diferită la rasele considerate periculoase sau agresive. Acestea trebuie să poarte botniţă. În această categorie intră rase precum:
„Şoferii noştri sunt instruiţi periodic. Necesitatea pleacă de la actualizarea legislaţiei, sunt prelucrate toate sesizările şi pornind de la ele apar nevoi diverse. Toate modificările din regulament sunt explicate pe larg în platforma noastră. În plus, ne propunem ca aceste discuţii cu Direcţia Pentru Protecţia Animalelor să aibă loc în fiecare zi de miercuri”, a declarat Cătălin Căpitanu, şef Serviciu Pregătire Profesională STB.
Nerespectarea Regulamentului de Transport Public de către şoferi se sancţionează. Totodată, proprietarul animalului este singurul responsabil de comportamentul câinelui în mijloacele de transport.
Înainte de a trata pielea uscată a câinelui dumneavoastră, trebuie să determinați cauza principală. Dacă…
Un tânăr de 17 ani din comuna Petreștii de Jos, județul Cluj, a fost reținut…
Într-un caz neobișnuit, două pisici au fost internate la Spitalul Veterinar Universitar de Urgență din…
Polițiștii din județul Hunedoara au oprit recent un transport ilicit de câini și pisici care…
Într-una dintre cele mai cunoscute reclame Alpo din anii '80, actorul Lorne Greene proclama: „Danny…
Importanța pe care o acordăm momentului în care privim în ochii cuiva sau a ceva…