Sari la conținut
Home » Ritual de „înfrumusețare” pentru pisici. Blana mustăcioaselor mai are nevoie din când în când de o bălăceală zdravănă

Ritual de „înfrumusețare” pentru pisici. Blana mustăcioaselor mai are nevoie din când în când de o bălăceală zdravănă

Pisicuță care face baie; sursă foto: cupisici.ro

Pisicuțele sunt extrem de atente și grijulii cu igiena ”personală”. Sunt printre cele mai curate animale de companie. Tocmai de aceea nici nu au nevoie de băițe prea dese, se descurcă singure să-și spele blănița mai ales că nu le face plăcere să exploreze locuri…mai puțin igienice. 

Desigur, asta nu înseamnă, că mustăcioasele cu nouă vieți nu au nevoie din când în când de o bălăceală zdravănă. Cum pufoșeniile sunt recunoscute că nu prea le place apa, ritualul îmbăierii se poate transforma într-o mini scenă de război, mai ales dacă nu sunt familiarizate de mici cu acest proces de înfrumusețare.

Sfaturi pentru a îmbăia coresct pisica

Prin urmare, veterinarii vă recomandă să obișnuiți pisicuțele cu acest ritual încă de când acestea sunt micuțe. Inevitabil apar situați în care felina de casă are nevoie neapărată de o băiță temeinică mai ales când suferă de afecțiuni de piele ( dermatită, soboree) sau atunci când a căpătat niscaiva puricei ori căpușe.

Ei bine, pentru a evita dramele de divă ale ”arogantei” pisici am cules câteva ponturi de la medicii veterinari, pe care le vom împărtăși, în speranța că tot procesul de înfrumusețare al pisicii va deveni o activitate plăcută atât pentru dumneavoastră cât și pentru pisica mult iubită. Să purcedem!

Înainte de toate, este necesar ca să-i tăiați unghiile. În această situație nu veți putea fi zgâriat dacă pisica devine agresivă. De asemenea, veterianrii recomandă să o periați înainte de o introduce în cadă, periajul va face ca blănița să nu se încurce și mai apoi perierea, se va face mult mai ușor după ce procesul de înfrumusețarea va fi finalizat.

Odată parcurse aceste etape trebuie să luați în calcul folosirea unui șampon adecvat, corespunzător pH-ului pielii pisicii. Epiderma acesteia este diferită de cea umană, așadar folosiți produse dedicate pentru igiena pisicii. Sunt disponibile la orice pet-shop-uri sau cabinete veterinare.

Blana pisicilor este pretențioasă

Importantă este și temperatura apei, indicat ar fi ca aceasta să fie ceva mai mare decât cea a camerei, verificați cu încheietura mâinii. Dacă pisica nu este deranjată la primul contact cu apa înseamnă că totul este în regulă, iar mustăcioasa este pregătită de îmbăiere.

Încercați pe cât de mult posibil să nu o speriați atunci când dați drumul dușului, în situația în care observați că se sperie, puteți folosi în schimb un castron cu apă cu ajutorul căruia puteți turna apă peste blănița fără ca pisica să se sperie.

Mare grijă trebuie să aveți atunci când umeziți blana pisicilor, nu dați cu apă pe față. Felinele detestă acest lucru și pot deveni agresive. Totodată, aveți grijă și la urechi deoarece pot apărea infecții în cazul în care apa pătrunde mai mult decât trebuie. Această situație poate fi evitată cu ușurință dacă se folosește vată pentru a acoperi orificiul urechilor, de asemenea pentru spălarea feței se poate utiliza un disc demachiant îmbibat în apă distilată.

Nu strică dacă o mângâiați atunci când turnați apă pe ea, iar atunci când turnați șamponul ar fi bine să nu o faceți direct pe piele, puteți de exemplu să îl diluați cu apă. După ce a fost șamponată  bine este obligatoriu să o clătiți corespunzător pentru a îndepărta orice urmă de spumă pe piele.

Un prosop gros și o cameră călduroasă vă vor fi de folos atunci când vreți să o uscați. Tot ce mai trebuie să faceți este să-i curătăți urechile, delicat, cu bețișoare corespunzătoare, după care se va ocupa singură de toaletare. Lăudați-o și recompensați-o dacă a fost cuminte, informează intreabaveterinarul.ro.