Lumea animalelor

S-a aflat! Cine sprijină rețeaua de BRACONIERI din Buzău

S-a aflat! Cine sprijină rețeaua de BRACONIERI din Buzău! Pentru captura cele mai frumoase exemplare, braconierii se folosesc de arme, iar poliția încearcă să le dea de urmă pentru a pune stop practicare ilegală a vânatului sau a pescuitului.S-a aflat! De această dată, oamenii legi au reușit să facă o captură de arme și muniție folosite la braconaj. Este a cea mai mare ”pradă” care a avut loc în ultimii ani de polițiștii din Buzău, informează sansanews.ro.Conform sursei, captura realizată cuprinde zeci de arme și o cantitate impresionantă de muniție folosită la braconaj, pe fondurile de vânătoare din județul Buzău. Polițiștii au descoperit că braconierii vânau ilegal pe fonduri de vânătoare aparținând AJVPS și au beneficiat în unele cazuri chiar de sprijinul paznicilor de vânătoare.Pentru distrugerea rețelei de braconieri s-au efectuat percheziții la Gura Teghii.  Oamenii legii au găsit arme de vânătoare, 220 de cartușe, precum și 50 de kilograme de carne de vânat, trofee de cerb, urs și fragmente osoase de porc mistreț, în locuințele a doi bărbați, despre care polițiștii aveau informații că vânează ilegal.Polițiștii au continuat perchezițiile  și au descins la 10 adrese de pe raza localităților Mărăcineni, Verneşti, Gălbinaşi, Scorţoasa, Merei şi în municipiul Buzău. În acest caz, vizaţi au fost patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 33 şi 61 de ani din Merei, Mărăcineni şi Buzău. Mai mult, polițiștii au ridicat 14 arme, din care 11 letale, folosite la activităţi de braconaj, aproximativ 2000 cartuşe , dispozitive folosite pentru transformarea armelor cu care indivizii vânau și 129 de kilograme carne vânat, mistreţ, căprior, iepure.După această cercetare, un bărbat a ajuns după gratii, iar apoi a fost emis mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile.Perchezițiile au continuat. Recent, poliţiştii buzoieni au descins la o altă locaţie din Insula Mare a Brăilei, la domiciliul unui bărbat de 59 de ani, de unde au ridicat pentru continuarea cercetărilor peste 9000 cartuşe de calibre diferite, susceptibile a fi introduse ilegal în ţară, precum şi peste 2500 exemplare păsări, conform aceleași surse.Până în acest moment, opt persoane sunt cercetate pentru braconaj și de introducerea în țară în mod ilegal a unor arme şi muniţii iar un bărbat a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.Suspecții desfășurau activități de braconaj pe un fond privat dar și pe mai multe fonduri de vânătoare ale AJVPS. În baza acestor cercetări, polițiștii au constatat și implicarea unui paznic de vânătoare, asupra căruia există suspiciunea de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Recent Posts

Fiecare semn astrologic are propriul animal spiritual – află care este al tău

Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…

13 ore ago

Zonkey, animalul hibrid care are o mamă măgăruș și un tată zebră

Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…

14 ore ago

Câinii pot simți furtunile sau schimbările meteorologice?

Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…

15 ore ago

„Tramvaiul Responsabilității” din Iași: un proiect unic în țară dedicat animalelor de companie

Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…

16 ore ago

Afecțiuni la care sunt expuși câinii și pisicile pe timp de iarnă

Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…

17 ore ago

De ce sunt pisicile atât de obsedate de indicatoarele laser?

Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…

18 ore ago

Parteneri