Din cuprinsul articolului
30S-a încăpățânat și le-a demonstrat tuturor că nimic nu este imposibil!Viaţa este uneori prea dură şi nemiloasă, atât cu noi, cât și cu animalele, dar niciodată nu trebuie să te declari învins. Dacă ar putea vorbi probabil că la fel ar spune și cățelușa din videoclipul postat mai jos, care deşi nimeni nu-i dădea nicio șansă la viață, a reuşit să înfrângă orice obstacol. Povestea ei este o adevărată lecţie de viaţă!Când avea doar câteva luni, cățelușa Dory a fost găsită într-o stare critică într-o cutie şi dusă la un adăpost pentru animale, nu avea laba unui picior şi suferea de un sindrom îngrozitor care îi reducea semnificativ şansele la viaţă. La adăpost medicii veterinari au deci să o eutanasieze, însă din fericire câţiva iubitori de animale i-au găsit o mamă adoptivă.Pentru că durerile erau foarte mari, Dory evita să-şi mişte picioarele din spate, dar ca o adevărată luptătoare, această drăgălașă vietate a rezistat operației de la nivelul coloanei vertebrale, iar în scurt timp rezultatele au început să se vadă.Chiar dacă nu este un cățel normal, Dory este plină de energie şi bucuria cu care trăieşte fiecare clipă sunt molipsitoare, potrivit The Dodo.Așadar, nu trebuie să te declari învins niciodată.ANIMAL ZOO VĂ RECOMANDĂ SĂ CITIȚI ȘI:
De ce se BUCURĂ câinele tău când te vede? Crezi că patrupedul te recunoaște? Uite ce spun specialiștii