Din cuprinsul articolului
Să facem cunoștință cu ”rațușca cea urată”, un pui de focă ”roșcovan”, extrem de rar. Mama l-a acceptat, dar frații lui îl cam ocolesc. Ce se va întâmpla cu el dacă va fi respins de colonie? Biologii marini sunt precauți.
Un pui de focă cu blană, care suferă de albinism, a fost descoperit de biologul marin Vladimir Burkanov pe insula Tyuleniy, în Marea Ohotsk. Puiul s-a născut în urmă cu trei săptămâni, iar Burkanov a spus că va fi monitorizat îndeaproape din motive de siguranță.
Alți pui nu prea îl bagă în seamă ceea ce este oarecum îngrijorător
„Puiul pare să fie bine hrănit și foarte activ, așa că mama sa i-a dat în mod sigur destul lapte. Alți pui nu prea îl bagă în seamă ceea ce este oarecum îngrijorător, așa că ceva clar nu este în regulă. Totuși, nu este fugărit și mușcat”, a explicat Burkanov.
Biologul îl consideră pe simpaticul pui drept o „rățușcă urâtă”. El a menționat că șansele sale de împerechere și de a ajunge la maturitate sunt mici.
Mai mult, Burkanov a scris pe contul său de Instagram că există un caz din 2017 al unei foci adulte care suferă de albinism parțial și care încă trăiește pe Insula Bering, din estul Rusiei.
Ce se întâmplă dacă puiul va fi respins de colonie?
„Nu a participat în sezonul de reproducere și a fost văzut în grupul de burlaci al coloniei. Poate că acesta este primul caz documentat de supraviețuire a unei foci nordice cu blană care are o culoare anormală și care a ajuns la maturitate”, a mai adăugat Burkanov, potrivit Newshub.
Experții spun că puiul de focă va fi monitorizat pentru a se asigura că îl pot salva în cazul în care este respins de colonie. Dacă va fi salvat, ”rățușca ce urâtă” poate ajunge într-un delfinariu.