Autor: Marius Matei Sunt primele zile însorite din acest an și căldura blândă primăverii i-a scos pe bucureșteni din case. În parcul Izovr, pe iarba crudă de martie un bărbat se joacă cu cățelul său, un Dobermann adult, plin de energie. Bărbatul care îi tot aruncă o mingiuță colorată este Vlad, un designer bucureștean, iar prietenul său patruped, preocupat peste măsură ca mingiuța să ajungă mereu în mâna lui Vlad, este Lot. În această perioadă se împlinesc 13 ani de când cei doi s-au întâlnit pentru prima oară, iar de atunci relația lor s-a cimetat cu fiecare zi petrecută împreună. În acea vreme, Vlad avea doar 19 ani, era student în anul I și în timpul unei vizite la prietena sa, a găsit în scara unui bloc un pui de cățel care tremura din toate încheieturile mai mult mort decât viu.Emoționat de suferința micului Dobermann, Vlad l-a băgat în geanta pe care o avea cu el și l-a dus la veterinarul din cartier. Șansele pe care medicul i le acorda micuțului erau foarte rezervate, însă pentru Vlad, sentimentul de milă se transformase deja într-unul de dragoste, iar salvarea acestui pui de dobermann devenise o ambiție personală. După alte câteva vizite la diferite cabinete veterinare, puiul fusese diagnosticat cu parvoviroză. Niciunul dintre cei doi, stăpân și câine, nu înțelegea termenul acesta medical însă legătura creată între ei în câteva zile i-a determinat să facă tot ce este posibil să rămână împreună.Căţeluşul nu mânca, tremura în continuu şi avea o privire care implora ajutor. Cu o răbdare de care nici el nu era conștient, Vlad reușit să-i ofere micului doberman tot ce avea nevoie pentru a-și reveni. Tratamentul a fost foarte lung și costisitor, însă fiecare vizită la doctor, fiecare listă de medicamente cumpărate și fiecare minut al plimbărilor din parc țeseau o poveste de prietenie cum niciunul dintre cei doi nu mai avuseseră parte. Tratamentul cerea ca, de două ori pe zi, să-i fie administrat un cocktail de seruri și vitamine cu ajutorul unor perfuzii cu debit foarte mic. Cele două ședințe durau câteva ore fiecare și erau foarte dureroase, însă, orele petrecute impreună în acest fel au renăscut speranța celor doi. Ochii lui Lot, care implorau milă cu câteva luni înainte, îl rugau parcă pe Vlad să nu renunțe.Trecuse aproape jumătate de an de la prima lor întâlnire și Lot acum putea să facă câțiva pași șingur și să mănânce hrană solidă. Apetitul său se apropia ușor-ușor de cel normal și plimbările în parc le arătau celor doi prieteni că tot efortul de până acum a meritat. Soarta mai avea să le încerce încrederea celor doi încă odată, la puțin timp după întreruperea tratamentului. Substanțele medicale care îi fuseseră administrate lui Lot în ultimele 6 luni i-au consumat tot calciul din organism, lăsându-l foarte slăbit. Fiecare pas era dureros pentru micuţ, nu se putea susţine nici pentru a-şi face nevoile.Cum relația dintre cei doi avansase foarte mult în tot acest timp, speranţa lui Vlad, alimentată de privirea atât de caldă, de umană a noului sau prieten, l-a facut sa continue. După un tratament cu calciu, Lot și-a revenit complet, reușind să treacă de toate problemele sala de săntate. Nu mult timp după această recuperare, Lot alerga precum un ogar pe lângă bicicleta lui Vlad. Oriunde s-ar fi dus, tânărul era însoțit invariabil de prietenul său patruped, dezvoltat armonios si foarte energic, specific rasei sale.După o perioadă de sacrificiu, Vlad este răsplatit peste măsură de un prieten ce reuşeşte si azi sa-i smulga un zâmbet în orice situație. La mai bine de 13 ani, cei doi sunt fericiţi unul lângă celălalt.