Luna trecuta, experti in broaste testoase au fost socati cand au gasit 3.800 de exemplare stivuite in partea de sus a unui container de ciment, intr-un depozit din Filipine.Miile de broaste testoase nu au avut apa, erau lovite si bolnave. Rick Hudson, presedinte Aliantei pentru Supravietuirea Broastelor Testoase, s-a declarat socat de descoperirea pe care a catalogat-o drept „un cosmar”. „Leziunile erau evidente. Broastele mureau. Era haos!”, a spus Hudson, citat de thedodo.com.Dintre cele 3.800 de broaste testoase, aproape 3.000 au fost eliberate, restul fiind pastrate pentru tratament medical impotriva bolilor de care sufereau – carapacele erau sparte, aveau probleme cu pielea, infectii osoase, deshidratare și o serie de alte probleme medicale ce apar in captivitate.Gasirea acestor broaste testoase si salvarea lor a atras un val de simpatie din partea iubitorilor de animale, dar si ingrijorarea in fata unor probleme mari, precum – populatiile salbatice deja amenintate – si apetitul tot mai mare al asiaticilor de a consuma testoase.In Filipine, broasca testoasa de padure a reprezentat un mit al secolului XX-lea, existenta ei fiind extrem de discreta. De fapt, numai patru exemplare au fost gasite de-a lungul deceniilor. Insa, in 2004, o populatie mica a fost gasita, in viata, in Palawan, o insula din Filipine.Din pacate insa, reaparitia speciei, considerata o binefacere pentru conservare, a devenit, in timp, o invitatie pentru braconaj. „Cand aceasta specie a fost redescoperita, s-a declansat o frenezie de colectare a ei”, a explicat Hudson pentru The Dodo, adaugand ca, aceste testoase pot fi vandute, acum, la un pret imens pe piata internationala, tocmai datorita raritatii lor.Aceste broaste testoase salvate, toate salbatice, au fost smulse din lacasurile lor din padure de o echipa organizata de braconieri. „Pentru ca unele dintre ele erau atat de slabite si intr-o stare atat de proasta, banuim ca, cel putin acestea, erau acolo si de sase luni”, a mai spus Hudson.„Chinezii sunt in faza in care incearca sa cultive, in ferme, orice specie de broasca testoasa pe care pun mana”, a mai spus Hudson, explicand ca, aceasta crestere a cererii inseamna ca broaste testoase din intreaga lume sunt trimise spre China, pentru a fi crescute, ca mai apoi sa fie vandute ca animale de companie exotice sau pentru carne. Broastele testoase de padure filipineze, salvate, erau destinate cresterii, pentru ca mai apoi, probabil, sa fie vandute colectionarilor, din simplul motiv ca, sunt pur si simplu prea valorose pentru a fi ucise pentru carne .Iar daca, imediat dupa salvare, cateva sute de broaste testoase au murit, numarul deceselor ar fi fost mult mai mare daca țestoasele forestiere filipineze apucau sa fie expediate. Pentru ca acestea se inmultesc numai in habitatul lor natural, nu in fermele de crestere a broastelor testoase, unde stau inghesuite si in conditii de stres.”Aceasta specie nu se acomodeaza bine in captivitate”, a explicat Hudson. Pentru ca, pur si simplu sunt solitare. Nu vor companioni langa ele, iar daca acest lucru se intampla, se ajunge la lupta si stres general”, a spus Hudson, adaugand ca, pentru o specie atat de rara, moartea chiar si a catorva sute este semnificativa. De aceea el a descris descoperirea ca fiind „un cosmar”.Iar testoasele de padure filipineze nu sunt singurele astfel de victime. Milioane de broaste testoase mor in fiecare an pentru a satisface cererea pietei chineze, 75% din speciile de testoasa de apa dulce si de broasca testoasa din Asia fiind amenintate cu disparitia.Pentru moment insa, toata lumea s-a axat pe tratarea testoaselor salvate, care au nevoie de ajutor dupa tratamentul brutal la care au fost supuse. „Au fost manipulate agresiv, aruncate, si multora li s-au spart carapacele”, a mai spus Hudson.Voluntarii au lucrat cu Palawan Wildlife Rescue Center pentru a crea un habitat pentru broasca testoasa, iar saptamani de munca grea par sa fi dat roade. Doar 246 de broaste se mai aflau la inceputul lunii iulie in terapie intensiva.Sursa foto: Katala Foundation Inc.