Salvarea unui cățel folosit drept momeală în luptele de câini! Patrupedul era speriat și singur.
Câinele trăia în apropierea unor tomberoane!
Norocul unui câine care trăia pe străzi a fost o femeie pe nume Melanie Pafford, co-fondatoare a Fundaţiei Street Dog pentru protecţia animalelor din Tennessee, SUA. Femeia își ducea la îndeplinire îndatoririle zilnice, când deodată, în apropierea unor tomberoane pline cu gunoi, a observat ceva extrem de emoționant:
„Nu-mi venea să cred ce am găsit. În spatele tuturor deşeurilor se afla un biet câine în stare deplorabilă.”
Câinele a fost abandonat şi lăsat să se descurce singur. După ce a ajuns pe mâinile personalului centrului, a primit toată dragostea şi grija pentru a merge mai departe.
Salvatorii au făcut tot posibilul pentru a-i câştiga încrederea, până când patrupedul s-a lăsat complet în grija personalului.
Kent, partenerul lui Melanie, a reuşit să creeze un spaţiu între câine şi mormanul de gunoaie, astfel încât Liam să poată ieşi. Dar nimic nu l-a motivat să se mişte.
„Era complet epuizat.” – povesteşte Kent.
Dar când i-au văzut labele, şi-au dat seama imediat că rănile erau infectate. Drept urmare, Melanie a presupus că fusese folosit drept „momeală” în luptele de câini.
Dus imediat la cel mai apropiat centru veterinar, rănile i-au fost curăţate şi a primit tratament cu perfuzii şi antibiotice.
Chiar nu aveau prea multe aşteptări că va supravieţui. Liam avea o stare de sănătate foarte precară.
„Întregul său psihic a fost atât de afectat, încât a renunţat pur şi simplu să mai lupte şi asta ne-a îngrijorat cel mai mult”. A spus Melanie.
Din fericire, patrupedul s-a refăcut complet, iar acum se poate bucura de o nouă viață!