Salvat de la eutanasiere, un cățel îi mulțumește noului său stăpân! Cei doi vor fi cei mai buni prieteni.
Patrupedul își arată recunoștința așa cum poate el mai bine!
În ciuda faptului că fusese abandonat de către stăpânii săi, un cățel adorabil s-a acomodat relativ repede în noua sa „casă”. Patrupedul din rasa Beagle a impresionat o femeie pe nume Schenley Hutson, care a decis să îi facă o vizită la Centrul de Adopţie şi Protecţie a Animalelor din Ohio.
Cuplul a văzut povestea câinelui pe internet, și fiind impresionați de soarta acestuia, au decis să intervină.
„Soţul meu şi-a luat zi liberă de la serviciu pentru a merge la adăpost, în timp ce eu am rămas acasă pentru a avea grijă de ceilalţi câini pe care îi îngrijim”, a spus Schenley. „Pe drumul de întoarcere acasă, a decis să facă nişte selfie-uri cu noul membru al familiei”.
Deşi Gregory nu-l văzuse niciodată pe Joe, el dorea să fie cât mai aproape de noul său prieten.
„[Joe] mi-a trimis trei poze şi, în ultima, micuţul Gregory are capul înclinat, ca şi când ar spune: ‘Mi-ai salvat viaţa. Ştiam că voi muri în acel adăpost, dar m-ai salvat azi’”, povesteşte soţia lui Joe. „Privirea din ochii lui – recunoştinţa, aprecierea şi dragostea acestui căţeluş – parcă ştia că viaţa tocmai îi fusese salvată.”
Acum, patrupedul îşi revine în familia Kirk şi continuă să-i mulţumească lui Joe în fiecare zi.
Atenție, atenție! Acum nu mai trebuie să te definești ca o „persoană iubitoare de pisică”…
În județul Buzău, un tânăr de 21 de ani din comuna Săgeata a fost reținut…
Un câine este cu siguranță cel mai bun prieten al omului. Este iubitor, amuzant și…
Noul animal de companie preferat în rândul românilor. Popularitatea tarantulelor ca animale de companie a…
Pisicile folosesc diferite gesturi și comportamente pentru a comunica atât între ele, cât și cu…
Primăria Cluj-Napoca, sub conducerea primarului Emil Boc, inițiază luni, 4 noiembrie, o campanie gratuită de…