Din cuprinsul articolului
Salvat dintr-o crescătorie ilegală, un cățel simte pentru prima oară dragostea unei familii!
Peste 700 de câini au fost salvați dintr-o crescătorie ilegală, fiind nevoiți să trăiască în condiții greu de descris. Însă, pentru unul dintre căței, noua viață l-a pus în situația de a încerca lucruri cu totul necunoscute, precum dragostea unei familii și un culcuș moale și călduros în care poate să doarmă.
Totul s-a petrecut în Georgia, Statele Unite ale Americii, acolo unde poliția și voluntarii unui adăpost pentru animale au salvat câinii mulțumită unui pont anonim.
Povestea lui Jordan a impresionat pe toată lumea, el reușind să fie adoptat destul de repede. Bietul câine era încă traumatizat, chiar și după ce și-a revenit fizic.
În loc să se întindă ca orice câine obişnuit, Jordan şi-a sprijinit doar vârful capului pe marginea pernei şi a adormit în picioare.
„Era obişnuit să doarmă în picioare din cauza cuştii sale strâmte” – povesteşte Melissa. Dar nu a durat mult până când Jordan să afle că lucrurile stăteau cu totul diferit în acest loc.
Pe da altă parte, avea la dispoziţie o mulţime de spaţiu de explorat şi o mulţime de locuri în care putea să se odihnească şi să se simtă confortabil.
De curând a învăţat să se cufunde pe canapea cu fraţii săi. În plus, adoră să poată lua cina împreună cu familia.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…