Salvați din deșert de un tânăr, doi câini îi devin cei mai buni prieteni!
Tânărul nu se aștepta la o asemenea situație!
În vârstă de 30 de ani, Jordan Kahana a fost întotdeauna pasionat de câini şi era pe punctul de a adopta un exemplar când biroul său s-a închis pentru sărbători. Acela a fost momentul când a decis să-şi planifice o călătorie cu maşina pe teritoriul Statelor Unite.
În timp ce conducea de-a lungul unui drum pustiu prin deşertul Arizona, bărbatul a dat peste doi pui mici abandonaţi.
Fără să se gândească de două ori, a dus câinii la veterinar şi, odată ce puii au fost trataţi de deshidratare severă, Jordan i-a adoptat.
Totul s-a întâmplat în decembrie 2016 şi, din acea zi, trio-ul s-a constituit într-o echipă de nedespărţit, călătorind împreună de-a lungul şi de-a laţul Statelor Unite.
Jordan a numit puii Sedona şi Zeus şi a călătorit cu cei doi pe o distanţă de peste 48.000 de km, traversând 35 de state americane.
De atunci, a împărtăşit cele mai frumoase şi memorabile momente ale călătoriilor sale pe Instagram şi YouTube şi este destul de clar de ce oamenii s-au îndrăgostit iremediabil de „echipa de aventuri”.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…