Din cuprinsul articolului
Jandarmii montani din Colibița au salvat recent șase cățeluși care fuseseră găsiți într-o situație extrem de periculoasă. Aceștia erau închiși într-un sac și atârnați de creanga unui copac, la aproximativ trei metri înălțime, într-o zonă din Blaju. Incidentul s-a petrecut într-o seară de sâmbătă, când jandarmii, aflați în patrulare, au auzit zgomote care păreau a fi ale unor animale aflate în suferință.
Șase cățeluși salvați de jandarmii montani
După ce au localizat sacul și l-au coborât, au descoperit că înăuntru se aflau șase cățeluși, iar imediat după eliberare, aceștia s-au reunit cu mama lor.
În urma salvării, jandarmii au contactat Primăria Bistrița-Bârgăului pentru a găsi un adăpost temporar pentru cățelușă și puii ei. De asemenea, a fost anunțată și Poliția Animalelor, care va investiga situația și va lua măsurile necesare.
„Șase cățeluși salvați de către jandarmii montani Colibița!
Sâmbăta seara, în jurul orei 20.30, jandarmii montani Colibița care se aflau într-o acțiune de patrulare în zona Blaju, au auzit zgomote ce păreau a fi produse de un animal aflat în suferinţă.
Jandarmii s-au apropiat de zona respectivă și au observat un sac agățat într-un arbore, la aproximativ 3 metri înălțime, în care se aflau 6 căței. Imediat jandarmii i-au eliberat după care s-au bucurat din nou de prezența mamei lor.
Momentan pentru găzduirea cățelușei și a celor șase pui s-a luat legătura cu reprezentații Primăriei Bistrița-Bârgăului.
Colegii noștri au anunțat și Poliția Animalelor pentru a fi luate măsurile care se impun”, a transmis Jandarmeria Bistrița, într-o postare pe Facebook.
Acțiunea jandarmilor a fost apreciată pe rețelele de socializare, fiind un exemplu de intervenție promptă și de grijă față de animale.