Șase luni de așteptare într-un parc! Câinele abandonat este în cele din urmă salvat.
Patrupedul a reușit să supraviețuiască fără ajutorul nimănui!
Pentru Brooky, un pudel extrem de prietenos, totul avea să devină tragic în momentul în care a fost abandonat pe stradă.
Pentru cel puțin șase luni, Brooky a trebuit să îndure condiţiile grele de pe stradă.
Câinele a fost abandonat ca un obiect nefolositor de vechea sa familie, iar bietul animal nu a găsit alt refugiu decât în vecinătatea unui parc public din Lima, Peru.
Din fericire pentru el, într-o zi a întâlnit o femeie cu suflet mare, care a fost extrem de emoţionată de starea sa.
Hayde a decis să-l ducă acasă la ea, l-a îmbăiat şi l-a hrănit, apoi l-a dus la un medic veterinar. Din fericire, câinele nu suferea de niciun fel de boală, avea nevoie doar de dragoste şi atenţie.
În urma acelei întâlniri dintre Hayde şi Brooky, viaţa câinelui s-a schimbat radical.
Recent, femeia a postat fotografii ale noului ei prieten pe reţelele de socializare, iar transformările prin care a trecut Brooky sunt impresionante.
„Pe stradă veţi întâlni mulţi câini suferind, înfometaţi, însetaţi şi în stare proastă, dar cu puţină dragoste schimbarea este incredibilă”, a scris Saldana.