Localnicii din regiunea Astrakhan, din Rusia, sunt terorizați de cămile. Oamenii așteaptă o soluție de la autorități, dar acestea par a fi depășite de situație.
80 de cămile au fost abandonate de un localnic, pensionar, pentru că nu mai are forță să le îngrijească. Iar sătenii se tem pentru că animalele au devenit agresive. Ei au cerut ajutorul autorităților, dar până acum nu au găsit o soluție.
“Liliacul abia înflorise, dar cămilele au mâncat totul! Puteți vedea cum au deteriorat și gardul”, spune o localnică.
Kuznetsova Nadezhda, administrator șef al orașului: ”În ultimele luni au fost depuse mai multe plângeri împotriva crescătorului de cămile”.
Deși fostul crescător al cămilelor a fost amendat de 6 ori, situația nu s-a schimbat. Bărbatul spune că nu își mai asumă nicio responsabilitate față de animale, dar nici nu vrea să le trimită la o grădina zoologică, potrivit Pro TV.
Yury Serebryakov, fostul crescător al cămilelor: ”Uitați-vă la gardul acesta, se mişcă foarte uşor. Trebuie să construim garduri mai puternice. Cămilele cântăresc sute de kilograme, pentru ele un astfel de gard este o nimica toată”.
Localnicii spun că aşteaptă un voluntar să vină şi să le ia de pe cap toate cămilele.