Lumea animalelor

Satu Mare: campanie de sterilizare a câinilor cu stăpân

Satu Mare: campania de sterilizare a câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune și metișilor acestora continuă.

Aceasta este derulată și susținută financiar de Primăria Municipiului Satu Mare.

În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local Satu Mare nr. 257/2023 privind promovarea deținerii responsabile a câinilor și stoparea înmulțirii necontrolate a câinilor de rasă comună sau metiși din municipiul Satu Mare, începând cu data de 18 iulie 2024, Primăria  a demarat un program de sterilizare a câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune sau a metișilor acestora. În primele două luni de la lansare au fost înregistrate peste 100 de solicitări.

Scopul programului îl constituie reducerea numărului de câini fără stăpân, stoparea înmulțirii necontrolate a câinilor de rasă comună, prevenirea abandonului și pierderii acestora, facilitarea recuperării câinilor pierduți, promovarea deținerii responsabile a câinilor, reducerea apariției rabiei și a altor zoonoze, precum și reducerea riscurilor asupra sănătății locuitorilor din municipiul Satu Mare.

Au fost achiziționate servicii de sterilizare pentru 600 de câini (400 femele și 200 masculi).

Prestarea serviciilor de sterilizare a câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune sau a metișilor acestora aflați pe raza Municipiului Satu Mare vor fi efectuate de către medici veterinari de liberă practică, organizați în condițiile legii, serviciile vor fi efectuate doar în cabinetele veterinare, intervențiile fiind consemnate în RECS.

Condiții de îndeplinit pentru a beneficia de sterilizarea animalului

Pentru a beneficia de aceste servicii, proprietarul câinelui trebuie să aibă domiciliul în Municipiul Satu Mare, respectiv câinele pentru care se solicită sterilizarea trebuie să fie:

– identificat prin microcipare
– înregistrat în Registrul de Evidență al Câinilor cu Stăpân
– vaccinat antirabic valabil în termen.

Numărul maxim de sterilizare subvenționată de UATM SM este de maxim 2 (doi) câini / proprietar.

Solicitarea se va depune fizic la sediul Primăriei Municipiului Satu Mare, Piața 25 Octombrie nr. 1, camera 5, de luni-vineri orele 9.00 – 14.00, sau online: registratura@primariasm.ro

După analizarea solicitării depuse, se va comunica solicitanților cabinetul veterinar (cu datele de contact) unde se va executa sterilizarea, pentru programare prealabilă.

Solicitarea se poate descărca de pe următorul link: https://www.primariasm.ro/storage/formulare-domeniul-public/10-solicitare-sterilizare.pdf

Reamintim că, potrivit prevederilor art.13^2 din O.U.G. nr. 155/2001, „este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune, metișii acestora, excepție făcând exemplarele cu regim special prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență”.

 

Nerespectarea acestei prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Recent Posts

9 rase de câini care se înțeleg perfect cu pisicile. O galerie foto absolut adorabilă

Atenție, atenție! Acum nu mai trebuie să te definești ca o „persoană iubitoare de pisică”…

13 ore ago

Cățelul tău știe când cineva este rău cu tine și își amintește de asta

Un câine este cu siguranță cel mai bun prieten al omului. Este iubitor, amuzant și…

15 ore ago

Noul animal de companie preferat în rândul românilor. Cererea crescut semnificativ, iar piața neagră a explodat

Noul animal de companie preferat în rândul românilor. Popularitatea tarantulelor ca animale de companie a…

16 ore ago

De ce își înfige pisica ghearele în diverse obiecte? Diferite gesturi și comportamente ale pisicii

Pisicile folosesc diferite gesturi și comportamente pentru a comunica atât între ele, cât și cu…

17 ore ago

Cluj: campanie gratuită de sterilizare câinilor și pisicilor cu stăpân

Primăria Cluj-Napoca, sub conducerea primarului Emil Boc, inițiază luni, 4 noiembrie, o campanie gratuită de…

18 ore ago