Lumea animalelor

În scheletul unui dinozaur, vechi de aproape 200 de milioane de ani, s-au găsit urme de proteine…

Cercetătorii au anunțat că au descoperit urme de proteine în scheletul unui dinozaur vechi de 195 de milioane de ani, o descoperire care schimbă percepția asupra rezistenței țesuturilor moi, relatează AFP, preluată de Agerpres.”Am scos în evidență prezența proteinelor conservate la un dinozaur vechi de 195 de milioane de ani, respectiv cu 120 de milioane de ani mai devreme decât descoperirile similare”, a declarat pentru AFP Robert Reisz, profesor la universitatea din Toronto, Canada.Aceste molecule ar putea permite studierea fiziologiei și metabolismului animalelor dispărute de mult de pe suprafața planetei, potrivit studiului.Cercetătorii susțin că au descoperit proteinele, în speță colagen, în interiorul minusculelor canale vasculare ale unui Lufengosaurus, un dinozaur care trăia în China în Jurasicul inferior.”Un consumator de plante, cu un gât lung și membre mici, care măsura în jur de nouă sau zece metri lungime”, a precizat cercetătorul și coautorul studiului publicat în revista britanică „Nature Communications”.Robert Reisz și Yao-Chang Lee, din cadrul National Synchrotron Radiation Research Center din Taiwan, au găsit colagenul datorită spectroscopiei în infraroșu, o tehnică ce permite examinarea conținutului chimic al osului fără a extrage conținutul și a risca contaminarea.Este o tehnică care ar urma să permită descoperirea unor proteine încă și mai vechi, potrivit cercetătorului.”Aceste proteine sunt elementele constitutive ale țesuturilor moi ale animalelor, este excitant să înțelegem cum au fost conservate”, a explicat Robert Reisz într-un comunicat.Aceste bucățele de colagen sunt probabil resturi ale vaselor sanguine care transportau sânge la celulele osoase ale dinozaurului. Particule de hematit, un oxid natural de fier foarte dur, au fost descoperite împreună cu colagenul și este posibil să fi jucat un rol de antioxidant.Dacă această descoperire este confirmată, pe lângă faptul că ar depăși recordul de conservare a proteinelor cu peste 100 de milioane de ani, acestea ar constitui o sursă unică de informații biologice și evolutive.În plus, descoperirea la scară largă a proteinelor din mai multe perioade geologice le-ar permite cercetătorilor să descopere ce legături au unele cu altele diferite grupuri de dinozauri, precum și cu crocodilii, păsările și reptilele actuale. 

Recent Posts

Fiecare semn astrologic are propriul animal spiritual – află care este al tău

Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…

14 ore ago

Zonkey, animalul hibrid care are o mamă măgăruș și un tată zebră

Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…

15 ore ago

Câinii pot simți furtunile sau schimbările meteorologice?

Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…

16 ore ago

„Tramvaiul Responsabilității” din Iași: un proiect unic în țară dedicat animalelor de companie

Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…

17 ore ago

Afecțiuni la care sunt expuși câinii și pisicile pe timp de iarnă

Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…

18 ore ago

De ce sunt pisicile atât de obsedate de indicatoarele laser?

Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…

19 ore ago

Parteneri