Din cuprinsul articolului
Schimbarea uimitoare a unor pisoi orfani după un an de îngrijire și iubire! Cum a fost totul posibil.
Evenimentul a avut loc în Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii!
O zi normală într-un cartier liniștit din Carolina de Nord avea să se transforme într-o adevărată relație de prietenie și salvare a unor pisoi orfani!
Potrivit site-ului LoveMeow, un tânăr a auzit niște zgomote ciudate venind de sub casă, iar când a observat ceea ce se întâmpla, nu i-a venit să-i creadă ochilor:
„Cu lumina zilei de partea noastră, am hotărât să rezolvăm această problemă. Colega mea de cameră a reuşit să pătrundă în subsol şi am auzit-o exclamând: Aww! Apoi şi-a întors capul spre mine şi a spus: Este un pisoi! M-am simţit vinovat. Regretam că nu am încercat să investighez problema noaptea trecută. M-am grăbit spre locul de acces spre subsol şi am aruncat o privire înăuntru folosind lanterna de pe telefon. Acolo, în murdărie, era o mică minge de puf. Cu ochii încă închişi, adulmecând aerul şi plângând – destul de tare în acel moment.”
După câteva momente, el a revenit ţinând în mână un mic ghemotoc de blană:
„Ea mi-a adus micuţa creatură şi mi-a aşezat-o în braţe. Am fost copleşit de cât de drăgălaşă era şi mă întrebam cam care erau şansele sale de supravieţuire. Apoi am auzit alte sunete venind din cealaltă parte a subsolului.”
Se pare că erau mai mulţi pui. O a doua incursiune s-a încheiat cu găsirea unui alt pisoi, aşa că i-au dus pe amândoi înăuntru ca să se încălzească.
„În acel moment, am început să căutăm pe internet pentru a vedea cum au gestionat alţii o situaţie asemănătoare. Am găsit tot felul de informaţii, de la ghiduri complete, la discuţii aprinse pe forumuri, care ne-au determinat să credem că mama lor ar putea fi plecată să vâneze pentru a face rost de hrană şi că ar avea şanse mai mari de supravieţuire dacă i-am lăsa să se descurce singuri.”
„Am discutat îndelung despre asta şi am concluzionat că, dacă ar fi existat o mamă, ea nu ar fi trebuit să lipsească atât de mult de lângă puii săi, având în vedere cât de înfometaţi şi murdari erau”.
Cei doi au decis să meargă la un magazin specializat în hrana pentru animale, luând decizia să îi adopte pe cei doi pisoi:
„Odată ce am ajuns acasă, am încălzit laptele, am tăiat tetinele de pe biberoane şi fiecare dintre noi am hrănit câte un îngeraş. În cele din urmă s-au liniştit, fiind sătui.”
„Au dormit ore întregi, arătând atât de drăgălaşi şi de mulţumiţi. Era dificil de spus unde începea un pisoi şi unde se termina celălalt, erau îngrămădiţi unul peste celălalt, ţinându-şi reciproc de cald.”
După un an de îngrijire și dragoste, cei doi pisoi s-au transformat complet în niște feline adorabile, fiind vizibilă starea lor perfectă de sănătate.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…