Se apropie sfârșitul. Mii de specii vor dispărea definitiv! Broaştele ţestoase se numără printre animalele aflate pe cale de dispariţie la nivel mondial. Mii de specii sunt ameninţate cu dispariţia, conform unui studiu publicat săptămâna aceasta, notează DPA, citat de Agerpres.
Dacă nu se vor lua măsuri drastice de interzicere sau restricţionare a comerţului cu broaşte ţestoase, numeroase specii vor dispărea definitiv în următorii ani, au scris 51 de experţi în studiul publicat marţi în jurnalul Current Biology.
„În fiecare an, sute de mii de ţestoase sunt colectate pentru comerţul cu vieţuitoare sălbatice, mai ales pentru a fi crescute ca animale de companie sau – cu precădere în Asia de Est – pentru a fi mâncate”, se arată într-un comunicat emis de Societatea Senckenberg pentru Studiul Naturii.
Luna trecută, autorităţile mexicane au confiscat 15.000 de broaşte ţestoase ce urmau să fie traficate în China.