Un pui de urs Panda, născut la începutul lunii iunie în parcul animalier Pairi Daiza din Belgia, va împlini în curând 100 de zile, un număr simbolic de zile după care va putea fi ales numele său definitiv, potrivit tradiţiei chineze, pentru a asigura viabilitatea animalului. Acum, parcul trebuie să reflecteze serios asupra numelui adevărat al lui «Baby P» şi, în acest scop, el lansează un sondaj pe pagina sa Facebook, după cum a anunţat într-un comunicat difuzat pe 31 august. Cinci nume le sunt propuse internauţilor: Tian Bao (Comoara Cerului), Xing Hao (Steaua Bună), Ou Xing (Steaua Europei), Hua Li (China şi Belgia) şi An Tuan (Pacea Unită).Vizitatorii şi fanii lui Baby P pot vota pentru aceste propuneri. Conducerea parcului va alege apoi numele definitiv dintre cele mai populare trei nume. Rezultatul va fi anunţat peste câteva săptămâni, mai precizează comunicatul parcului zoo.