Lumea animalelor

Se întâmplă și lucruri frumoase în pandemie. Cerere mare privind adopția de câini

Se întâmplă și lucruri frumoase în pandemie. Există o cerere mare privind adopția de căței, conform ultimelor date oferite de Humane Society. Pandemia de COVID-19 făcut să explodeze cererile de adopţii de câini în toată Canada. În Toronto, Humane Society, un adăpost care găseşte un cămin pentru aproximativ 3.000 de animale în fiecare an, a primit peste 10.000 de solicitări din primăvară.

„Iar interesul pentru adopţia unui animal creşte pe măsură ce se apropie Crăciunul”, explică Hannah Sotropa, o purtătoare de cuvânt a asociaţiei.

Timp de așteptare ridicat pentru câinii de rasă

Pentru cei care caută un câine de rasă pură, timpul de aşteptare este acum de peste doi ani în Ontario, potrivit crescătoarei de câini Carol Bodnieks.

„În mod normal, primesc între două şi şapte apeluri pe lună pentru câini, însă în ultima vreme sunt între şapte şi 15 pe zi”, explică ea.

În acelaşi timp, mai puţini pui sunt disponibili, deoarece restricţiile sanitare limitează accesul la serviciile veterinare şi de inseminare.

Cererea de câini de rasă a dus la creșterea înșelătoriilor

Rezultatul? Preţurile cresc şi o dată cu ele şi înşelătoriile. Adopţia de animale de companie a devenit în prezent ţinta preferată a escrocilor pe internet din Canada, potrivit agenţiilor federale responsabile cu lupta anti-fraudă.

În octombrie, poliţia din Toronto a raportat chiar două cazuri în care puii au fost procuraţi prin jafuri armate.

„O mulţime de oameni dau peste escroci care postează anunţuri pentru animale care nu există sau care nu sunt trimise niciodată”, explică Jessie St-Cyr, purtătoare de cuvânt al Oficiul pentru Consumatori, o agenţie federală pentru protecţia consumatorilor, informează AFP preluată de Agerpres.

„Multe victime”, dintre care multe lucrează în telemuncă, „au vrut să adopte un căţeluş pentru a-şi reduce izolarea şi a-şi înveseli viaţa în timpul pandemiei”.

Escrocii folosesc de obicei restricţiile sanitare ca pretext pentru a le cere victimelor să plătească în avans pentru un animal de companie pe care nici măcar nu-l pot vedea personal.

Agenţiile federale de supraveghere au primit circa 500 de plângeri de la persoane excrocate atunci când au vrut să îşi cumpere un câine de la începutul anului.

Potenţialii cumpărători au pierdut fiecare în medie 1.000 de dolari (640 de euro), estimează Oficiul pentru Consumatori.

Oficiul pentru Consumatori estimează că aproximativ 80% dintre anunţurile privind adopţia de câini de pe internet sunt potenţial „frauduloase”. Ele privesc cel mai adesea Yorkshire terrierii sau buldogii francezi.

Recent Posts

Fiecare semn astrologic are propriul animal spiritual – află care este al tău

Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…

4 ore ago

Zonkey, animalul hibrid care are o mamă măgăruș și un tată zebră

Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…

5 ore ago

Câinii pot simți furtunile sau schimbările meteorologice?

Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…

6 ore ago

„Tramvaiul Responsabilității” din Iași: un proiect unic în țară dedicat animalelor de companie

Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…

7 ore ago

Afecțiuni la care sunt expuși câinii și pisicile pe timp de iarnă

Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…

8 ore ago

De ce sunt pisicile atât de obsedate de indicatoarele laser?

Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…

9 ore ago

Parteneri