ULUITOR! Un leu a supraviețuit datorită semenilor lui. De nenumărate ori, animalele au dat oamenilor adevărate lecții de viață. Exemplul cel mai elocvent este al unor lei de la o grădină zoologică din Tanzania care și-au ajutat seamănul neajutorat timp de trei ani de zile.
Un leu abia mai mergea din cauza unei tije care era pusă în jurul gâtului lui de când era încă mică. După ce a crescut, tija, o capcană de-ale unor braconieri, îi reteza încet gâtul, iar respirația lui era îngreunată, riscând să se sufoce în orice moment.
Cu toate astea, instinctul celorlalţi semeni i-au salvat viaţa, ba chiar i-au purtat de grijă, aducându-i hrană. Leul rănit a fost observat de turiști încă din 2009, gâtul animalului era strâns de tijele de fier, iar îngrijitorii nu au putut face nimic, deoarece teritoriul parcului era mult prea mare, iar ceilalți lei nu lăsau pe nimeni să se apropie de tovarășul lor, devenind foarte agresivi.Citește mai mult »ULUITOR! Cum a reușit un LEU să SUPRAVIEȚUIASCĂ cu capul prins într-o capcană de braconieri
Beauceron-ul este o rasa rar intalnita. Acesti caini sobri si mandri sunt la origine caini de cireada frantuzesti, dar, astazi, sunt cu predilectie caini de paza si animale de companie indragite. Rezervat cu strainii, Beauceron-ul este afectuos si credincios familiei sale.Istoricul si origineaBeauceron-ul este o rasa veche cu o istorie lunga, fiind utilizat de secole pentru a pazi si pastori turmele de oi. Cea mai veche consemnare a unui caine similar Beauceron-ului dateaza inca din vremea manuscrisului renascentist din 1578. La jumatatea anilor 1800 (1863), Pierre Megnin semnala diferenta intre doua tipuri principale de caini care erau utilizati pentru paza si pastorit. Acestia erau impartiti intr-o rasa cu blana mai lunga si una cu blana mai scurta. Cainele cu blana mai lunga a devenit Briard-ul (Berger de Brie), in timp ce cainele cu parul mai scurt a devenit cunoscut ca si Beauceron-ul (Berger de Beuce).Astazi, Beauceron-ul este inca utilizat ca si caine de paza si de cireada si in multe dintre activitatile politienesti in diferite regiuni ale Frantei, devenind din ce in ce mai popular in afara tarii sale natale, in special, in vestul Europei si nordul Americii ca si caine de paza si companion.În primăvara anului 2007, Beauceron-ul a fost acceptat pentru a fi inregistrat de catre American Kennel Club, putand concura in grupa cainilor de cireada in cadrul expozitiilor chinologice tinute incepand cu 27 iunie 2007.Aspectul exterior si dimensiunileAtleticul Beauceron da impresia de forta, libertate a miscarilor si vioiciune, fara a parea supraponderal. Din punct de vedere structural conformational, este asemanator ciobanescului belgian Malinois, un caine de talie mare, musculos, cu o aparitie care emana forta si fermitate. Capul este lung cu un nas negru, iar ochii sunt mari, de forma ovala si caprui inchis, urechile sunt adesea cupate. Pieptul este adanc si lat. Coada sa este lunga si purtata in jos printre membrele posterioare, formand un carlig in forma literei „J” in varf. Beauceron-ii trebuie sa aibe cate doi pinteni la nivelul fiecarui membru posterior.Blana este dreapta, relativ scurta si aspra, formand in anumite regiuni franjuri. Rasa are un puf profund protector des care-i confera o anumita rezistenta la conditiile meteorologice. Culorile principale ale blanii sunt negru, negru cu cafeniu roscat si gri cu cafeniu roscat.Beauceron-ul adult atinge o greutate de circa 42-50 kg si o inaltime la nivelul greabanului de circa 32-70 cm.PersonalitateaBeauceron-ul este un caine curajos si sufletist cu un instinct nativ gregar. Aceasta rasa este inteligenta si loiala, dar intr-oarecare masura rezervata cu strainii. Beauceron-ul poate avea o atitudine independenta si exceleaza ca si caine de paza. Unele exemplare pot fi chiar agresive cu strainii sau cu alte animale daca nu socializeaza inca din copilarie.Neinfricat, vigilent si rabdator, Beauceron-ul are aptitudinile necesare pentru probele de ascultare si agilitate si este renumit pentru capacitatea sa de a intelege rapid si pe deplin cerintele stapanului sau. Calm, ascultator si foarte loial, Beauceron-ul este intotdeauna dispus sa-si multumeasca stapanul. Beauceron-ul poate fi exagerat de protector, astfel ca dresajul complet efectuat de catre un proprietar ferm si consecvent este absolut necesar. Beauceron-ul nu trebuie lasat singur pentru perioade lungi. Puii de Beauceron sunt foarte activi si se maturizeaza tardiv.Relatiile cu familia si casaPrietenos si loial familiei sale, Beauceron-ul este o buna alegere pentru familiile active cu adolescenti, mai ales daca creste alaturi de ei. Unele exemplare pot deveni excesiv de protectoare cu membrii familiei lor, nefiind foarte tolerante cu strainii. Se vor intelege bine cu alti caini, daca cresc alaturi de acestia, dar au tendinta de a fi teritoriali si potential agresivi cu instrusii. In general, se inteleg foarte bine cu pisicile, mai ales daca cresc alaturi de acestea.Fiind un caine extrem de energic, Beauceron-ul necesita multa miscare. Se acomodeaza cel mai bine intr-o curte ingradita, dar pot fi crescuti si intr-un apartament daca sunt scosi la cateva plimbari pe zi.DresajulBeauceron-ul este un caine inteligent care este usor educat sa fie supus si chiar agil, dar necesita un stapan ferm, dar bland si perseverent. Cand sunt dresati corespunzator, isi vor urma stapanul ca o umbra. Sunt innascuti caini de paza si exceleaza in luarea urmei, tinerea laolalta a vitelor, activitatile militare si politienesti.Aspecte particulareBeauceron-ului nu-i place sa fie lasat singur pentru perioade lungi de timp, putand deveni distructiv. Beauceron-ului trebuie sa i se ofere multa atentie si miscare. Aceasta rasa trebuie sa aiba intotdeauna o activitate de satisfacut si suficient spatiu sa se exprime si sa-si consume energia. Unele exemplare pot fi extrem de teritoriale si protective cu domeniul si membrii familiei sale. Acest lucru poate fi o problema atunci cand se apropie vreun strain sau vreun animal. Beauceron-ului nu trebuie sa i se permita sa hoinareasca liber din lesa decat in spatiile imprejmuite si sigure. Blana nu necesita multa atentie pentru a o mentine ingrijita, dar o atentie deosebita trebuie acordata blanii in perioadele in care isi schimba parul. Rasa naparleste moderat si sezonier.Boli si afectiuni curenteBeauceron-ul este o rasa robusta si rezistenta, cu putine maladii raportate. Totusi, urmatoarele afectiuni au fost semnalate cu o frecventa crescuta:Speranta medie de viata a Beauceron-ului este de 10-12 ani.Sursă: animale.roCitește mai mult »Beauceron: Neinfricat, vigilent, răbdător și LOIAL / VIDEO
ÎNSPĂIMÂNTĂTOR! Bull Terrierul, creat special pentru LUPTA cu alți câini!Pentru că în anul 1835 luptele cu tauri s-au interzis, specialiștii au cautat obtinerea unei rase cat mai bune pentru luptele intre caini. Înspăimântător, dar adevărat. Asa a fost creat Bull Terrierul, prin incrucisarea Bulldogului cu mai multe rase de terrieri (Black and Tan, Fox terrierul) si cu dalmatieni. Mai tarziu au fost creati si Bull Terrierii pitici care au aceleasi caracteristici dar sunt cu 10 cm mai mici si sunt considerati o rasa aparte.Descriere Fizica Este un caine de talie medie, musculos, puternic, viguros, sprinten. Capul are o forma speicfica acestei rase, de ou, lung, usor curbat de la frunte spre trufa. Ochii sunt oblici, mici, apropati, de culoare inchisa. Urechile sut mici, apropiate, subtiri si drepte. Coada este scurta, conica si purtata orizontal. Au un gat puternic si un piept lat si musculos. Blana are un par scurt, drept, bine lipit de corp, des, aspru, lucios si poate fi : alb curat, cu pete pe cap sau orice culoare fara pete albe.Personalitate Acest caine este in primul rand dur cu el insusi (suporta dureri foarte mari), foarte curajos si indraznet (nu se teme si nu cedeaza in fata nici unei primejdii), vioi, galagios, vesel, chiar nervos, incapatanat si cu gandire independenta. Daca nu este bine socializat poate fi posesiv cu mancarea si jucariile sale si poate reactiona agresiv atunci cand este provocat. Iubitori de copii, ii accepta cu placere mai ales daca a fost socializat de mic. In general acești luptători înnăscuţi sunt prietenosi cu oamenii, dar se pot angaja in conflicte sangeroase cu alti caini. Totul depinde de natura exemplarului si de modul cum a fost invatat, socializat, dresat. Este credincios stapanului si in general se intelege cu alte animale din casa.Conditii de viata Acest caine se poate adapta la orice conditii i se ofera. Este recomandat numai persoanelor cu experienta in cresterea cainilor, active, care poate sa-si rezerve zilnic timp pentru caine, sa fie rabdatoare si iubitoare. Ii trebuie amenajat un loc moale unde sa doarma.Dresaj Dresajul acestui caine trebuie neapărat inceput la o varsta foarte frageda si facut de o persoana cu mulți ani în spate de dresaj canin. Daca nu este dresat corespunzator de mic, la maturitate va fi greu de stapanit. Este un caine inteligent, care invata repede, dar pentru ca este incapatanat cu o gandire independenta dresajul trebuie sa fie ferm, cu rabdare, consecvent, sa fie invatat sa raspunda prompt la comenzi. Socializarea cu oamenii, cu alte animale si alti caini trebuie facuta cu atentie, de mic.Utilitate A fost creat pentru a lupta cu alti caini si de aceea mai pastreaza tendinta de dominare. Astazi se foloseste pentru paza locuintelor si ca animal de companie.Vizavi de costuri, în România, un bull terrier, pui de șase săptamâni, rasa pură, costă aproximativ 1.500 ron.Citește mai mult »ÎNSPĂIMÂNTĂTOR! Bull Terrierul, creat special pentru LUPTA cu alți câini. Uite cât costă un exemplar
Pisica ta doarme în patul tău? Ei bine, trebuie să știți că pisicile simt când un om este bolnav şi pot identifica energia negativă în organism. Ele au un câmp electromagnetic foarte puternic, iar prin contactul între om şi pisică undele electromagnetice ale acesteia neutralizează undele emise de un organism bolnav.Medicii au observat de multă vreme că în familiile în care există animale de companie, în special pisici, atmosfera e mai senină, bolile sunt mai rare, iar când apar, afecţiunile se vindecă mai repede.Pisica simte dacă te doare cevaPisică ţi se aşază în poală, la şale, dacă stai întins pe pat, sau după cap, în zona cervicală? Nu o alunga, fii răbdător, las-o acolo unde s-a cuibărit, pisica ştie cât trebuie să stea şi va pleca singură.Pisica încearcă să se lipească de acea parte a corpului unde se află organul bolnav şi, după un timp, durerea se potoleşte şi omul se simte mai bine.Bioenergeticienii consideră că pisicile au capacităţi extrasenzoriale foarte dezvoltate. Acest lucru le permite să vadă aura omului şi la nevoie să o trateze.Înainte de toate, aceste pufoșenii pot fi ajutoare de încredere ale neurologilor şi psihoterapeuţilor. Ele reduc stările de nelinişte, calmează, trezesc sentimente de încredere, de optimism.Pisica şi inimaSistemul cardiovascular pare a fi „specializarea” acestor patrupede. Pisicile sunt excelenţi „cardiologi”, aşa că cei care suferă de hipertensiune, au trecut printr-un infarct sau accident cerebral li se recomandă să ţină mai des în braţe o pisică.Conform unor studii, s-a constatat că prezenţa în casă a unei pisici stabilizează tensiunea arterială şi la persoanele cu distonie neurovegetativă, iar în cazul persoanelor care au pisici, riscul de a face un infarct scade cu 30-40%.Iubitorii de pisici spun că favoritele lor diagnostichează întotdeauna corect starea de spirit şi de sănătate a stăpânului, se aşază pe pieptul lor şi adesea previn chiar atacurile de cord.Pisica şi creierulUn alt efect uimitor al influenţei pisicilor asupra organismului omului este îmbunătăţirea memoriei. Medicii au găsit următoarea explicaţie a acestui fapt: cea mai mare acumulare de puncte care activează memoria se află în centrul palmei.Pentru stimularea acestor centri, în Orient se fabrică bile speciale. Câte două asemenea bile se ţin zilnic în fiecare palmă, rostogolindu-le. La noi această practică nu este răspândită, în schimb ne putem mângâia câinele sau, cu o eficiență şi mai mare, pisica.Așadar, aceste animale ajută la reducerea mai rapidă a febrei în cazul persoanelor răcite sau gripate, calmează senzaţiile dureroase şi chiar întăresc oasele, iar torsul este sursa acţiunii terapeutice a pisicilor.Motan sau pisică?S-a stabilit că, în pofida universalităţii lor, reprezentanţii familiei pisicilor se specializează totuşi în diverse afecţiuni. De exemplu, influenţa bioenergetică a unei pisici este cu mult mai puternică decât cea a unui motan.Pisicile de sex feminin vindecă mai bine afecţiunile sistemului nervos şi ale organelor interne, în vreme ce „băieţii” sunt specialişti mai buni la capitolele artroză, spondiloză, osteopatii.Pisicile cu blana lungă sunt excelenţi neurologi. Ele ajută în cazul depresiilor, reduc irascibilitatea, normalizează somnul. Cele cu blăniţă de lungime medie sunt buni cardiologi, iar pisicile cu blana scurtă tratează mai bine afecţiunile stomacului, ficatului şi rinichilor.Pisicile siameze au un rol important şi în profilaxia gripei. Simpla lor prezenţa în locuinţă anihilează microbii care pot genera boală.Neagră, roşcată sau cenuşie?S-a demonstrat că are importanţă chiar şi culoarea blănii. Pisicile negre sunt capabile să absoarbă foarte multă energie negativă.Mai mult, felinele ajută la normalizarea circulaţiei, a metabolismului şi chiar la resorbţia hematoamelor interne. În felul acesta ele previn infarctul, accidentele cerebrale, hipertensiunea, gastrita şi osteopatiile, potrivit maxivideo.ro.Citește mai mult »Pisica ta doarme în patul tău? TREBUIE să citești neapărat acest articol