Din cuprinsul articolului
Secretul unui Ciobănesc German abandonat în pădure! Patrupedul i-a făcut cunoștință salvatoarei sale cu prietenul său cel mai bun.
Întâmplarea următoare a avut loc în Texas, acolo unde un Ciobănesc German a impresionat pe toată lumea prin intermediul unei empatii ieșite din comun. El a decis să își protejeze prietenul într-un mod special.
El a fost observat rătăcind de câteva săptămâni. Câinele era întotdeauna singur şi astfel a fost contactată o organizaţie locală de salvare a animalelor.Patrupedul ezita să se apropie de Judy şi astfel a început o perioadă de încercări de a-i câştiga încrederea.
Câinele se simţea acum în siguranţă în preajma lui Judy şi a înţeles că ea era acolo pentru a-l ajuta. Cu toate acestea, Ciobănescul German avea un secret pe care l-a ţinut ascuns tot timpul.
Curând avea să reapară, dar de această dată însoţit de un prieten. Acum avea toată încrederea în Judy că va avea grijă atât de el, cât şi de prietenul său.
Judy i-a luat pe cei doi prieteni canini la adăpostul pentru animale, unde nu s-au despărţit nicio clipă unul de celălalt.
Fiecare a primit câte un nume la sosirea la adăpost, Iris, Ciobănescul German şi Clover, Pitbull-ul. Aşadar, acum adăpostul caută o casă de plasament adecvată care să-i primească pe cei doi buni prieteni, care nu ar trebui despărțiți niciodată. Ei își vor petrece tot restul vieții împreună, ca o răsplată pentru lupta pentru care au dus-o pentru supraviețuire.
Atenție, atenție! Acum nu mai trebuie să te definești ca o „persoană iubitoare de pisică”…
În județul Buzău, un tânăr de 21 de ani din comuna Săgeata a fost reținut…
Un câine este cu siguranță cel mai bun prieten al omului. Este iubitor, amuzant și…
Noul animal de companie preferat în rândul românilor. Popularitatea tarantulelor ca animale de companie a…
Pisicile folosesc diferite gesturi și comportamente pentru a comunica atât între ele, cât și cu…
Primăria Cluj-Napoca, sub conducerea primarului Emil Boc, inițiază luni, 4 noiembrie, o campanie gratuită de…