Din cuprinsul articolului
Sfânta Maria. Minunea cu șerpi. Ce se întâmplă dacă nu apar? Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai importante sărbători bisericești. Legat de Maica Domnului sau Fecioara Maria există și o poveste interesantă despre minunea cu șerpii mamei lui Iisus din Nazaret.
Sfânta Maria. În această zi sfântă, într-o biserică din Grecia, șerpi mici ies din adâncurile pământului și pătrund în lăcașul de cult, urcă pe icoane, iar la sfârșitul slujbei se retrag la fel de misterios cum au apărut.
O altă poveste duhovnicească spune că sătenii au văzut cum un copac fusese cuprins de flăcări și au alergat înspre el, crezând că s-a aprins un foc în pădure. Dar când au ajuns acolo, au observat un fapt minunat. Deși copacul arsese până la rădăcină, pe ea se afla icoana Maicii Domnului pe care focul nu o atinsese.
Oamenii au luat icoana și au pus-o în biserica din satul lor. A doua zi, oamenii au văzut că aceasta lipsește. În cele din urmă, icoana a fost adusă din nou în biserică. Acest lucru s-a întâmplat de trei ori la rând, iar sătenii au fost convinși că voia Maicii Domnului este ca icoana să rămână acolo, pe rădăcina copacului ars.
Minunea a apărut imediat
Sfânta Maria. Ulterior, în acel loc, s-a construit o mănăstire de maici. Iar într-o zi, mai mulți pirații s-au îndreptat spre mănăstire cu scopul de a fura. Atunci monahiile s-au rugat Maicii Domnului ca să ocrotească mănăstirea și pe ele. Minunea a apărut imediat. Mănăstirea a fost înconjurată de șerpi, moment în care pirații au fugit. De atunci în fiecare an se arată șerpii, chiar și în interiorul bisericii – stau agățați chiar și de icoane, de candele sau de strane.
Dacă într-un an șerpii nu apar este semn rău. Așa s-a întâmplat în 1940 și în 1953, când insula Kefalonia, acolo unde se află biserica, a fost zguduită de cutremur, potrivit DC News.