Sfântul Gheorghe 2020. Ce trebuie să facă iubitorii de animale astăzi, 23 aprilie, când este prăznuit cel mai iubit sfânt din calendarul ortodox.Sfântul Gheorghe 2020. În iconografie, Sfântul Gheorghe apare pe un cal și străpungând cu sulița un balaur. Este o legendă în care sfântul salvează cetatea Silena din provincia Libiei, terorizată de un balaur.În această zi de 23 aprilie, este necesar să hrănești animalele, având în vedere că de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este și ziua necuvântătoarelor.În tradiția populară, ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor. Ele erau puse și în hrana animalelor, în credința că acestea vor fi protejate de puterea duhurilor rele.Cei de la oraș trebuie să hrănească măcar un animal pentru a avea parte de noroc în toate.Tot în această zi sfântă, femeile căsătorite mergeau în pădure și culegeau plante doar de ele știute (mulgătoare, untul vacii), pe care le adăugau în hrana animalelor, în credința că vacile vor da mult lapte și de bună calitate.Menționăm că în Bucovina, Maramureș, Apuseni, Valea Mureșului, Turda, mai exista practica Focului Viu. Focul era aprins de flăcăi, în gospodăriile din sat sau pe pășuni. Trebuiau folosite exclusiv lemn și iască pentru aprinderea focului, nu chibrit sau alte ustensile. Când fumul începea să se ridice, oamenii îl direcționau către animale pentru a le apăra de strigoi și a le feri de boli. Apoi, tinerii și copiii săreau peste foc pentru a fi feriți de rele și necazuri peste an.