SIMȚURILE SUPRANATURALE ale câinelui tău! Este UIMITOR și …INEXPLICABIL

Simțurile supranaturale ale câinelui tău! În cadrul unuia dintre interviurile doctor-vet.ro, medicul Daniel Lescai a vorbit, printre altele, și despre simțurile câinilor. La fel ca stările emoţionale ale oamenilor, mai există o teorie: câinele va presupune mereu că eşti trist, până când vei dovedi că nu eşti.De secole întregi, oamenii au căutat afecţiune şi iubire din partea prietenilor necuvântători. Câinele, de exemplu, este capabil să iubească şi să-şi arate devotamentul faţă de stăpân, dar puţini ştiu că cel mai bun prieten al omului are şi calităţi “supranaturale”, simţuri la care omul doar visează.”Gândeşte-te doar la următorul lucru: eşti adormit, în final te trezeşti încetul cu încetul şi totuşi, îţi controlezi cu ceva efort mişcarea ochilor şi celelalte semne “de trezire”, pentru că lângă pat ai un “individ” blănos, cu coadă vânturată în toate direcţiile şi care urmăreşte, că şi cel mai iscusit vânător, cele mai mici indicii că ai renunţat la dormit, tu ştiind cămurmează ţopăitul în pat, lângă pat, adusul lesei, tăvălitul pe covor, linsul pe faţă, băluţele pe cearceaf, ieşitul afară şi masă de dimineaţă.Orice iubitor de câini ştia, din “experienţă”, că propriul câine “ştie” când eşti supărat. Mai mult, când eşti bolnav, căţelul pare să fie perfect conştient de suferinţă ta, a omului. Aşa se face că, dacă includem şi mirosul în joc, câinele ar putea să “te citească” mai ceva decât un investigator antrenat ani întregi în şcoli de poliţie. De unde şi vechea formulă “câinele te simte”, ştie dacă îţi este frică de el sau dacă îi vrei răul. Ce să mai spunem de diferitele ziceri ale oamenilor, conform cărora câinele latră omul rău. Deja îl înzestrăm pe simpaticul patruped cu puteri supranaturale. Dar, nu iese fum fără foc.Câinele şi omul convieţuiesc de atât de mult timp încât patrupedele au învăţat cum să “înţeleagă” omul. Din diferite motive, pentru a fi acceptaţi, hrăniţi, apăraţi. Că să nu mai vorbim de dorinţa, născută din organizarea socială a vieţii catelesti, de a face pe plac “şefului” din haită. Unde mai punem că, de când există oraşele, câinii învaţă pe calea cea grea, cum arată un om care vrea să îţi ofere ceva de mâncare şi cum arată un om care “serveşte” o piatră. Aşa că, interpretarea diferitelor semne de la nivel corporal şi mai ales facial, devine o abilitate vitală pentru supravieţuire.Dacă cercetări mai vechi demonstrau foarte clar, că aşa cum câinii îşi interpretează între ei diferitele indicii faciale, precum arătatul dinţilor, mârâitul, poziţia ochilor şi a urechilor, în acelaşi mod, câinii au învăţat repede o altă limba. Cea prin care pot înţelege semnele faciale ale omului. Dacă la început se credea că ei pot interpreta acest gen de informaţie că un întreg, luând în consideraţie întreagă faţă eventual, de curând a fost clar că un câine poate face mai mult decât atât.Surpriză vine dintr-un experiment în care, pe baza de recompensă, un câine trebuie să identifice persoană fie fericită, fie supărată, după doar imaginea ochilor fotografiaţi ai aceleiaşi persoane. Şi da, experimentul a demonstrat clar, câinele poate să identifice perfect starea emoţională a omului după privire. Pe cât de greu pare de crezut, pe atât este de adevărat. Câinele îţi poate depista stările emoţionale, doar privindu-ţi ochii. Aşa că, dată viitoare când eşti supărat sau te prefaci că dormi, este util să ştii că cineva te-a “mirosit” şi ştie, fără să vorbeşti, ceea ce gândeşti. Câinii au găsit că este profitabil să cunoşti mimica oamenilor, mai ales că de acest lucru depind securitatea alimentară, adăpostul, apartenenţa, jocul, acceptarea, apărarea şi multe altele. În plus, cu cât un câine ştie că putem face mai multe lucruri, cu atât le va solicită într-un mod mai “persuasiv”. Şi pentru asta, amintiţi-va de deschisul uşilor pentru căţei, adusul lesei pentru a ieşi şi multe altele. Adică, într-un fel sau altul, noi suntem cei ce suntem învăţaţi despre nevoile câinelui. Cât despre “cititul” stărilor emoţionale ale oamenilor, mai există o teorie: câinele va presupune mereu că eşti trist, până când vei dovedi că nu eşti. Şi să nu spuneţi că nu este adevărat. Se pare că noi suntem cei ce ne bazăm doar pe ceea ce “spunem” şi poate ar trebui să mai citim o carte şi să ne cunoaştem între noi, mai bine. Câinii au făcut-o deja!”